REŞIŢA – După două stagii consecutive de pregătire, la Năvodari şi Băile Herculane, ce au durat două săptămâni, handbalistele de la Universitatea Reşiţa şi-au reluat antrenamentele la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava.
Elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu vor fi angrenate şi în viitorul sezon competiţional pe două fronturi, Divizia A de senioare şi Campionatul Naţional de Junioare I.
Handbalistele de la Universitatea Reşiţa au susţinut şi un prim joc de verificare, în deplasare la CS Timişoara, un meci pe durata a trei reprize, în care antrenorii au rulat întregul lot avut la dispoziţie. După 18-16 pentru timişorence în prima repriză, scorul a fost egal, 30-30, la capătul a două reprize, pentru ca după cea de-a treia repriză să se impună gazdele, cu 45-41.
„Ne propunem să facem din nou meciuri bune, într-un sezon în care vom miza în mod special pe campionatul de junioare, aşa cum s-a întâmplat şi în ediţia precedentă, când am ajuns până în turneul final al junioarelor II. Vizăm din nou o calificare în fazele superioare, de această dată la junioare I, şi să ajungem, de ce nu, încă o dată în turneul final. Suntem în faza de construire a unei echipe competitive, sunt paşi mici, dar roadele se văd, mai ales în întrecerea junioarelor. Meciurile din Divizia A le prind bine tinerelor noastre sportive, cele mai vârstnice dacă pot spune aşa, au 20 de ani”, a spus Cristian Busuioc, antrenorul echipei Universitatea Reşiţa.