Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta este concluzia unui raport încheiat de Direcţia pentru Protecţia Copilului, după ce a verificat sesizările primite la Telefonul Copilului (0255-983).

34 de copii – dintr-un total de 151 pentru care s-au făcut reclamaţii anul trecut – au fost scoşi de autorităţi din mediul în care trăiau! „Cele mai multe dintre sesizări au vizat abuzuri fizice, neglijență și copii găsiți pe stradă fără reprezentanți legali. Un rol important în depistarea cazurilor de abuz sau maltratare îl au spitalele din județ. Personalul medical sau asistenții sociali din aceste instituții anunță DGASPC în cazul în care au indicii că un pacient minor a fost tratat necorespunzător“, se arată în raportul emis de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin.

Acel Telefon al Copilului, 0255-983, poate fi apelat la orice oră, de oricine vrea să semnaleze cazuri de copii abuzaţi, neglijaţi, aflaţi în situaţie de risc sau în dificultate, situaţii de abuz fizic, emoţional, sexual, neglijare şi exploatare a copilului. În 2016, prin acest serviciu au fost înregistrate 124 de sesizări vizând 151 de copii. 33 dintre cazuri au fost clasate, însă 79 dintre copii au primit servicii de consiliere, rămânând totuşi în familie. Alte cinci cazuri au fost redirecţionate spre alte servicii, iar pentru 34 de copii s-a dispus instituirea măsurii de protecţie specială a plasamentului, în regim de urgenţă la Centrul de primire în regim de urgenţă a copilului (pentru 24 aceştia) şi la asistenţi maternali profesionişti (ceilalţi zece).

Tot anul trecut, spitalele cărăşene au sesizat Direcţia pentru Protecţia Copilului vizavi de patru cazuri de copii abandonaţi acolo de părinţi. În toate aceste cazuri s-a instituit măsura de protecţie specială a plasamentului, în regim de urgenţă, la asistenţi maternali profesionişti.

Potrivit raportului, anul acesta, până în luna mai, asistenţii sociali de la Telefonul Copilului au înregistrat 43 de noi sesizări vizând situaţii de risc în care au fost implicaţi copii.

Adaugă comentariu