SACU – Sume generoase aprobate de Primărie pentru cultură, drumurile comunei şi confortul locuitorilor.
Conform primarului Nicolae Daminescu, extinderea bibliotecii este necesară deoarece spaţiul actual şi cele 12 calculatoare de care dispune instituţia se dovedesc insuficiente pentru numărul mare de şcolari care-i trec pragul. De aceea, Primăria intenţionează să reabiliteze şi să doteze corespunzător încă o încăpere. În acest sens. a fost întocmit un proiect pentru care a fost aprobată suma de 46.000 de lei din bugetul local.
Alte proiecte, pentru care s-au aprobat sume de la bugetul local, sunt în lucru. Unul dintre acestea, in valoare de 150.000 de lei, vizează amenajarea unei săli multimedia în centrul de comună, de fapt un centru destinat tinerilor. Aceeaşi sumă a fost aprobată pentru reabilitatea căminelor culturale din Sacu şi Sălbăgelu Nou, fiind vorba despre proiecte în valoare de 50.000, respectiv 100.000 de lei.
Din declaraţia primarului, reţinem că în vederile Primăriei se află şi drumurile comunei. „Am aprobat 100.000 de lei din bugetul local pentru reabilitarea de trotuare în Sacu. Este vorba despre o distanţă de 800 de metri liniari şi o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi. De asemenea, înainte de Paşte, vrem să demarăm lucrări de întreţinere la drumurile din comună. Pentru asta, am aprobat suma de 90.000 de lei”, ne-a declarat Nicolae Daminescu.
Tot la Sacu, Primăria a întocmit un studiu de fezabilitate pentru asfaltarea de drumuri în centrul de comună şi a două străzi din Sălbăgelu Nou. Este vorba despre o investiţie de un milion de euro pentru asfaltarea unei porţiuni totale de 6,8 km de drumuri. În acest sens, se doreşte atragerea de fonduri europene prin PNDR. Cererea de finanţare este gata, Primăria aşteptând startul viitoarei sesiuni de depuneri de proiecte.