Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Protopopul Florin Trandafir Vasiloni a participat la ceremonia de creare a cardinalilor.„Sâmbătă, 18 februarie 2012, Papa Benedict al XVI-lea a celebrat un nou Consistoriu Ordinar Public. Cu această ocazie au fost creaţi 22 de noi Cardinali ai Bisericii Catolice, printre care şi Preafericitul Părinte Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Titlul de Cardinal vine ca o recunoaştere a meritelor personale ale PF Lucian, dar şi a meritelor Bisericii pe care o conduce alături de Sinod. PF Lucian este cel de-al treilea Cardinal al Bisericii Greco-Catolice din România, după ES Iuliu Hossu şi ES Alexandru Todea. Consistoriul a avut loc în Bazilica Sf. Petru din Vatican, debutând cu o procesiune a noilor purpuraţi, plecând de la capela Sfântului Sebastian unde se află mormântul Fericitului Ioan Paul al II-lea, până la altarul central al Bazilicii. La momentul liturgic prescris, fiecare Cardinal a urcat la altarul Confesiunii Sfântului Apostol Petru unde a primit bareta roşie, simbol al dăruirii până la vărsarea sângelui din dragoste faţă de Biserică, inelul de Cardinal având încrustate figurile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi o stea ce o reprezintă pe Maica Domnului, precum şi decretul de numire.

În după-amiaza zilei de 18 februarie, noul Cardinal, Preafericirea Sa Lucian, a binecuvântat în foaierul Aulei Paul al VI-lea din Vatican sutele de credincioşi veniţi cu acest prilej din România din toate Eparhiile greco-catolice, precum şi din diaspora. În acelaşi context, Cardinalul Lucian a fost felicitat de către Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale, Cardinalul Tarcisio Bertone, de Cardinalul Angelo Bagnasco, preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene, de monseniorul Georg Ganswein, secretarul personal al Sfântului Părinte Papa Benedict, şi de alte înalte feţe bisericeşti.

Duminică, 19 februarie 2012, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a celebrat în Bazilica Sfântul Petru, Sfânta Liturghie împreună cu noii Cardinali. Suveranul Pontif a subliniat în cuvântul său de învăţătură aspectul universalităţii Bisericii Catolice care se exprima şi prin celebrarea acestui Consistoriu, invitând noii purpuraţi la o adâncă conştientizare a misiunii la care sunt chemaţi în slujirea poporului lui Dumnezeu, şi în spirit de colaborare cu urmaşul Sfântului Petru.

Tot în cursul zilei de duminică, la tradiţionala rugăciune Angelus, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea s-a adresat sutelor de pelerini prezenţi la Roma pentru această sărbătoare, rostind în limba română: „Salut pelerinii de limba română veniţi la Roma pentru Consistoriu. Rugăciunea la Mormintele Apostolilor să vă întărească credinţa şi entuziasmul de a vesti Evanghelia“. Sfântul Părinte, adresându-se Întâistătătorului Bisericii Române Unite şi credincioşilor prezenţi, a rostit din nou în limba română următoarele cuvinte: „Salut cu bucurie pe Preafericirea Sa Lucian Mureşan şi pe voi toţi, credincioşi din România, care aţi dorit să vă strângeţi în jurul iubitului vostru Păstor, pe care l-am creat Cardinal. Împreună cu voi salut întregul popor român şi Patria voastră, legată acum şi mai mult de Sediul Sfântului Petru! Binecuvântarea mea să vă susţină mereu“, ne-a scris părintele protopop Florin Trandafir Vasiloni.

Adaugă comentariu