Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Citeam undeva despre o povaţă pe care un amerindian bătrân i-a destăinuit-o nepotului său. „Fiecare om, absolut fiecare, duce o luptă interioară continuă. Şi asta pentru că în noi trăiesc doi lupi“, povestea bătrânul.

„Cum aşa, doi lupi?“ a întrebat curios băiatul. „Unul dintre ei este Răul! El este frica, furia, invidia, supărarea, mândria, minciuna, lăcomia, trădarea, lauda.  Celălalt lup este Bunătatea! El e bucuria, pacea, iubirea, speranţa, gingăşia, milostenia, adevărul şi credinţa!“ răspunse calm bătrânul. „Şi care dintre ei învinge, bunicule?“, întrebă copilul. „Mereu câştigă acel lup pe care îl hrăneşti!“ a fost răspunsul.

Este o poveste, dar care scoate în evidenţă , într-un mod inedit, un adevăr. Toţi avem nevoie de poveşti, de sfaturi, de poveţe, de lucruri care ne impulsionează altfel. Da, ne plac lucrurile de suflet, cele care ne dau stări frumoase sau ne desenează zâmbete pe chip, cele care ne ajută să stăm puţin de vorbă cu noi. Trist este că ne trece repede şi impulsul este doar pe moment.  Imediat ne întoarcem iar la ale noastre: râdem prea puțin,  mergem prea repede,  ne supărăm prea ușor,  citim prea puțin, privim prea mult vieţile perfecte și false cu care se laudă unii pe internet, ne pierdem în ecranul televizorului, ne aducem aminte de cei dragi când avem nevoie, amânăm ce este important pentru diverse nimicuri, nu mai găsim timp pentru ceea ce contează  și ne rugăm prea rar.

Privim în jur şi nu ne plac multe realităţi, suntem tentaţi să schimbăm ceva dar imediat facem un pas înapoi şi ne justificăm simplu cu întrebarea: de ce eu? Frica de a da greș este anestezicul care nu ne mai permite să ne simţim pe noi. Vrem să reuşim cu orice preţ, să facem ceea ce fac ceilalţi, evident chiar mai mult decât ei. Să reuşim, pentru că asta ne aduce în prim plan, iar când greşim este vina celorlalţi. Până să putem înțelege că reușita și eșecul diferă pentru fiecare, trăim cu teamă, iar viaţa ne schimbă. Într-o zi ne trezim doar cu o mască ce ne sufocă. Încercările noastre de a fi perfecţi pentru ceea ce înţeleg alţii şi nu pentru ceea ce înţelegem noi ne îndepărtează de noi. Ne trezim la un moment dat că am hrănit în noi tot felul de lupi şi nu mai ştim cine suntem.

Nu ne opreşte nimeni să fim mândri, să ne lăudăm, să fim răutăcioşi,să ne temem să facem bine, să minţim, să fim lacomi, să arătăm cu degetul, să terfelim, să ne supărăm, să fim egoişti. Chiar putem face aşa ceva zilnic, numai că nu ştiu ce stare de bine ne aduc toate astea. Sunt lucruri care macină, distrug, sluţesc chipuri şi suflete.

Să te bucuri de lucrurile simple, să iubeşti viaţa cu toate încercările  ei, să speri chiar şi când alţii te cred nebun, să dai gândurilor tale forme frumoase şi gingaşe, să crezi că ceea ce este frumos în viaţa ta are legătură şi cu Cerurile ne ajută mai mult existenţa noastră efemeră.  Aşa că tu eşti singurul care decizi ce lup hrăneşti în tine: pe cel care îţi muşcă din suflet sau pe cel care te face un învingător…

Foto: i.pinimg.com

Adaugă comentariu