Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un număr de 17 tineri fermieri participă în această perioadă la un curs pentru crescătorii de animale, derulat din ianuarie de Camera Agricolă din subordinea Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

De pregătirea cursanţilor se ocupă inginerii Pavel Nefir şi Mircea Bâtea, urmând ca la finalul lunii martie cei 17 tineri cu vârste de până în 35 de ani să susţină şi un examen de atestare a cunoştinţelor. Cei care vor obţine note de trecere vor primi din parte Camerei Agricole şi un certificat de absolvire, recunoscut nu doar în România ci şi pe teritoriul Uniunii Europene.

„Cei care s-au înscris la cursurile noastre sunt tineri fermieri, crescători de ovine, porcine, taurine şi iepuri, care doresc fie să-şi facă propria afacere, fie să-şi mărească exploataţia prin accesarea fondurilor europene. Cei mai mulţi dintre ei sunt din Valea Almăjului şi Valea Caraşului, dar avem cursanţi şi din Clisura Dunării şi Reşiţa“, ne-a declarat ing. Pavel Nefir, directorul Camerei Agricole.

Săptămâna viitoare, la sediul instituţiei va avea loc şi examenul final pentru absolvenţii cursului de pomicultor început la finalul anului trecut. În acest caz, lector a fost ing. Constantin Huza. Camera Agricolă are în pregătire şi un curs pentru agricultori în culturi vegetale, la care s-au înscris deja 14 persoane.

Adaugă comentariu