REŞIŢA – Grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată joi, 18 august, în jurul orei 22.40, cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a fost agresată fizic de o persoană necunoscută, pe Aleea Dacia, din municipiul Reşiţa.
La faţa locului, oamenii legii au constatat că echipajul de pe ambulanţă acorda îngrijiri medicale unei persoane de sex feminin. În urma celor relatate de G.V., în vârstă de 47 ani, domiciliată în Reşiţa, a reieşit faptul că R.M., în vârstă de 27 ani, a trecut cu autoturismul în viteză pe lângă aceasta, femeia reproşându-i conducătorului auto faptul că „o omoară”. În acel moment, tânărul a coborât din autoturism şi fără nicio explicaţie a lovit-o în repetate rânduri cu pumnii şi picioarele, până când aceasta a căzut pe trotuar. În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celui în cauză actele de sesizare, acesta fiind susceptibil de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru continuarea cercetărilor.