Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipiul va putea beneficia de corpuri de iluminat şi sisteme de semaforizare alimentate cu energie solară.


Dacă reclama este sufletul comerţului, în vremuri de criză cotele pragmatismului cresc chiar şi pentru autorităţile publice, acestea permiţând unor societăţi să-şi facă publicitate pe diverse obiective de pe spaţiul public, în schimbul unor servicii. Aşa apar părculeţe sau fântâni arteziene pe care anumite societăţi le-au amenajat, le întreţin sau suportă cheltuielile curente, însă prin care respectivii agenţi economici îşi pot face reclamă.

Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, vorbea despre câteva dintre fântânile arteziene cu astfel de reclame din Timişoara, amintind despre o serie de astfel de parteneriate public-private încheiate de capitala Banatului, care ar putea fi un exemplu şi pentru noi: „La Timişoara ştiu că există fabrici ce produc corpuri de iluminat şi primăria de acolo are parteneriate cu Elba şi cu încă o firmă, nu ştiu dacă nu Philips, şi atunci ei îşi fac reclamă“.

Edilul a explicat că şi municipiul de pe Bârzava are parte de astfel de înţelegeri între mediul public şi cel privat: „Şi noi avem parteneriate, firmele respective îşi fac reclamă, în parcul de aici de la Traian Vuia este un proiect realizat cu Cosmote şi cu Rotary, dincolo, în Luncă, la intersecţia A.I. Cuza cu Bulevardul Revoluţiei, este vorba de un parteneriat cu firma Strabag. Dânşii au venit cu fântâna şi noi am adus cuva şi racordurile. Mă voi adresa şi celor de la AquaCaraş să ia în considerare acest aspect, dar nu ştiu în ce măsură vor putea, când se pune problema eficienţei acestui operator judeţean. Pentru că şi ei au foarte mari probleme“.

Şi cum ultimul trend în iluminatul stradal şi în semaforizare îl constituie corpurile de iluminat cu celule fotovoltaice, nici urbea de pe malurile Bârzavei nu vrea să rămână în urmă la acest capitol. „Vrem să implementăm chiar la elementele de semnalizare rutieră. Acum suntem într-o analiză pentru a pune corpuri de genul acesta cu alimentatori solari, dar să vedem preţul. Deocamdată, nu avem acest gen de corpuri în oraş, dar cred eu că putem realiza atât în regie proprie, atât cât ne permite legea şi bugetul şi dispunem de resurse financiare, cât şi în parteneriat elemente de semnalizare rutieră alimentate cu energie solară, respectiv elemente de iluminat public tot la fel. Dacă vor apărea oportunităţi, posibilităţi de a atrage bani guvernamentali sau europeni, vom fi primii care dorim să participăm în cadrul acestor proiecte“.

Antoniu Mocanu

4 Comments

  1. incercati sa mai reparati si drumurile laturalnice domnule primar ca nici pe jos nu mai putem merge daramite cu masina
    centura orasului e groaznica nu vede nimeni asta ne trebuie iluminat modern?

    • Acum a gasit vreo firma care sa imparta banul public el si cu clanul lui ce dreq tot vorbiti. Ca pe dn padurar tot in cot il doare de parerile oamenilor el face CEI PICA LUI BINE.. ASA CA VORBITI SA VA AFLATI IN TREABA , GRIJA LUI DE DRUMURI. Ce bine ar fi daca ar CADE HOTELUL SEMENIC pe el in birou ca sa-l vada in ce hal a ajuns . RUSINEEE.

  2. tovar’su primar!terminati bordurile incepute inainte de alegeri, reabilitati sau faceti ceva cu CET,UCMR si care or mai exista inca in satul asta si pe urma aruncati banii pe semafoare solare….nu va bateti joc de banii contribuabilului resitean si asa mult prea sarac sa mai rabde…ne-ati pacalit si mintit la alegeri…rusine

  3. Sa puna mana sa invete d padurar cum se fac covoare asfaltice, canalizari si alimentari cu apa, el inca nu realizeaza, sunt oameni in acest oras care se spala la lighean si platesc impozit de oras, vz Moniom, Doman, Cuptoare…, a facut o analiza cate fose septice sunt in aceste zone, ii spun eu, max. 5% restul de rahat merge pe strada sau la rau, am inteles ca tine specialistele pe birouri nu in teren la treaba, dar il intreb acum, nu se mai satura???vrea sa f+++ toata fdeminitatea din Resita, asta este singurul lui scop in viata???

Adaugă comentariu