Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – O cale ferată îmbătrânită și care are nevoie de reparații lunare iar de modernizare mai că nu poate fi vorba! Astfel ar putea fi caracterizați cei 540 de kilometri de infrastructura feroviară aflați în administrarea Centrului Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF Timișoara, Divizia Linii, Secția L1 Caransebeș. Potrivit unei informări prezentate în cadrul Colegiului Prefectural Caraș-Severin, în primele zece luni ale anului, Secția L1 a efectuat o serie de lucrări.

Mai exact, Secţia L1 a înlocuit pe tronsoanele de care se ocupă aproape 1.100 de traverse, peste 11 tone de material mărunt cale, a recondiționat peste 830 de traverse de beton armat și a înlocuit peste 200 de metri liniari de șină defectă. S-a încercat totodată și eliminarea restricțiilor de viteză instituite pe mai multe porţiuni din rețeaua de linii, acțiune parțial realizată.

Feroviarii s-au confruntat și cu evenimente mai puțin plăcute precum alunecarea de teren de la Topleț, din luna septembrie, în urma căreia circulația trenurilor a fost închisă pentru cinci zile. Tot la Topleț, câteva săptămâni mai târziu, mai multe vagoane de călători au deraiat, ceea ce a solicitat din nou intervenția Secției L1 Caransebeș.

În ceea ce privește asigurarea vizibilității la trecerile la nivel, a semnalelor și indicatorilor de cale precum și gabaritul de liberă trecere a trenului, s-au efectuat defrișări pe aproape 100 de mii de metri pătrați pe tronsoanele Vârciorova-Caransebeș-Căvăran, Caransebeș-Reșița Nord și Caransebeș-Oțelu Roșu. Dacă aceste lucrări se vor resimți și în confortul călătorilor, ai căror nervi nu vor mai fi întinși la maximum din cauza întârzierilor produse de restricțiile de viteză, rămâne de văzut. Pe de altă parte, trebuie precizat că, măcar la nivel de de intenție, se are în vedere modernizarea tronsonului Caransebeș-Timișoara-Arad, pentru care CFR a scos la licitație studiul de fezabilitate.

Adaugă comentariu