Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Tribunalul Caraș-Severin a dispus arestarea a sapte dintre membrii grupării care distribuia produse cu efecte psihoactive în Caransebeș, Reșița și Oțelu-Roșu.

Potrivit portalului instanţelor, judecătorii cărășeni au decis, vineri, să admită propunerea procurorilor DIICOT în cazul traficanților de droguri din Caransebeș şi au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile. „În baza art. 226 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Radu Antoniu-Traian, Haragea Irinel-Alexandru, Duţescu Gheorghe Iulian, Radu Bogdan-Emanuel, Turnea Florin, Cega Stelian-Cosmin şi Vitan Marius pe o durată de 30 zile, de la data de 02.11.2018 şi până la data de 01.12.2018 inclusiv. În baza art. 230 alin.1 Cod procedură penală, dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă. Respinge cererile formulate de inculpaţi privind luarea unei măsuri mai puţin restrictive, respectiv arestul la domiciliu sau controlul judiciar”, se precizează în decizia magistraților de la Tribunalul Caraș-Severin, care poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Reamintim că potrivit DIICOT, membrii grupării se aprovizionau cu substanțele psihoactive din China, după care le amestecau cu diverși solvenți, cum ar fi acetona și alte substanțe toxice, și le impregnau pe fragmente vegetale, de regulă provenite din plicurile de ceai. Dozele erau vândute ulterior în rândul tinerilor din Caransebeș, Reșița și Oțelu-Roșu, la prețuri cuprinse între 30-60 lei/doza, în funcție de cantitatea dorită, în diverse ambalaje (țiplă, staniol,ș.a) la doze de 0,2 – 1 gram.

2 Comments

  1. Dar la beizadele de consilieri care se aprovizionau de la baietii astia, care au fugit prin tari straine de frica diicotului, nu le dati numele?

Adaugă comentariu