Caraş-Severin, Romania

REȘITA – Manifestările dedicate Zilelor Reșiței au debutat vineri în Centrul Civic cu premierea celor mai buni elevi, care au avut rezultate deosebite la fazele naționale ale olimpiadelor școlare. Pe scena amenajată în Centrul Civic au urcat artiști celebri ai muzicii din România: trupa Axis, Ioana Ignat și Mihail, care au delectat publicul reșițean cu piesele lor.

În Parcul Cărășana, programul artistic a fost dedicat celor mici. Copiii au vizionat piesele de teatru puse în scenă de actori, care i-au introdus în lumea magică a poveștilor. De asemenea, cei mici au fost pictați pe față, s-au jucat cu baloanele și au interacționat cu actorii.

Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar oamenii prezenți cu mic cu mare în centrul orașului au putut gusta din minunatele bunătăți pregătite de comercianții prezenți la acest eveniment.

Sâmbătă seara au urcat pe scenă Rua, Argatu și trupa Subcarpați, spre deliciul publicului tânăr.

Nicoleta Moraru

Adaugă comentariu