Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sărbătorea autohtonă a dragostei a fost marcată marţi şi în municipiul de pe Bârzava.

După ce pe 14 februarie bibliotecarii premiau cele mai frumoase mesaje de dragoste scrise în limba engleză de elevi, de Dragobete aceştia au ieşit în stradă alături de filologii de la „Mircea Eliade“, pentru a împărţi semne de carte cu versurile poeţilor bănăţeni. Acţiunea se înscrie în cadrul proiectului educaţional „Sub semnul lui Dragobete“, pe care Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ îl derulează în colaborare cu cei de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade“. Proiectul a ajuns anul acesta la cea de-a patra ediţie şi s-a desfăşurat pe mai multe etape, potrivit declaraţiilor prof. Adela Lungu Schindler.

Pentru început, elevii au consultat bibliografia pusă la dispoziţia lor de Biblioteca Judeţeană, după care au făcut o selecţie atentă a celor mai frumoase versuri de dragoste scrise de poeţii bănăţeni Ion Chichere, Gheorghe Azap, Octavian Doclin, Liubiţa Raichici, Costel Stancu, Gheorghe Zincescu, Nicolae Vlădulescu, Nicolae Irimia, Alexandra Gorghiu, Cristian Bistriceanu şi alţii. Versurile au fost imprimate apoi pe semne de carte şi oferite marţi trecătorilor din Centrul Civic al Reşiţei. Printre obiectivele proiectului s-a numărat şi cunoaşterea de către elevi a obiceiurilor şi tradiţiilor de Dragobete, sărbătoare autohtonă a dragostei care marchează simbolic şi începutul primăverii.

„Această zi dedicată dragostei ne oferă nouă, celor de la Biblioteca Judeţeană «Paul Iorgovici», prilejul de a promova tradiţiile populare străvechi, dar şi literatura de dragoste românească. Pentru acest an ne-am propus să promovăm poezia de dragoste a poeţilor reşiţeni, pentru că, după cum bine ştim, Reşiţei i se mai spune «Oraşul cu poeţi». În acest sens, colegii mei au pregătit şi o expoziţie de carte cu volumele poeţilor reşiţeni“, a declarat Clara Maria Constantin, managerul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“.