De această dată, „Primăria municipiului Reşiţa a comunicat SC Drumuri şi Poduri SA, aflată în faliment, intenţia de a angaja o parte din salariaţii acesteia. Demersurile municipalităţii nu au fost agreate de către salariaţii acestei societăţi comerciale datorită faptului că în prezent legislaţia nu permite decât încheierea de contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, aceştia dorind doar angajarea pentru o perioadă nedeterminată“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Trebuie precizat că în cazul celorlalte societăţi care prestează servicii publice care urmează să fie concesionate altor firme, angajaţii urmează să fie preluaţi, după cum ne-a spus Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei. Aici este vorba despre angajaţii operatorului de transport, de salubritate şi de administrare a cimitirelor.
Antoniu Mocanu