Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Autorităţile reşiţene au intervenit operativ pentru combaterea poleiului, dar au venit zăpezile…

Până n-a căzut primul fulg, municipalitatea reşiţeană a răspândit deja 192 de tone de material antiderapant prin oraş! În perioada 21 decembrie 2015 – 4 ianuarie 2016, Primăria municipiului Reșița – prin Direcția pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local – a intervenit cu materiale antiderapante în anumite zone predispuse formării poleiului și unde exista riscul ca circulația să se desfășoare cu dificultate.

„Astfel, s-a acționat pentru combaterea poleiului, pe timp de zi și de noapte, cu utilaje specializate și s-au răspândit 127 de tone amestec sare cu nisip și 65 de tone de sare. Au fost utilizate materiale antiderapante în zilele de 25, 26, 27, 28, 30, 31 decembrie 2015 și în zilele de 3 și 4 ianuarie 2016. Menționăm că se asigură permanența în cadrul Direcției pentru Înțreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local și se va acționa în continuare pentru combaterea poleiului și îndepărtarea zăpezii pe arterele de circulație, aleile din parcuri, podețe etc.“, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Reşiţenii pot face diferite sesizări pe această temă la numărul de telefon 0735 450 985, la secretariatul Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reşiţa.

Adaugă comentariu