Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta spunea primarul Stepanescu, vorbind despre firmele şi persoanele care şi-au rezolvat interesele prin intermediul celor de la Pieţe.

Situaţia datoriilor SC Pieţe Reşiţa SRL a fost adusă în discuţie, recent, de către Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei: „În ceea ce priveşte datoriile societăţii aflate în insolvenţă cu reorganizare, datoriile s-au micşorat. Este un management foarte bun acolo! De la circa 16 miliarde de lei vechi s-a ajuns la aproximativ zece, într-o perioadă destul de scurtă. Am felicitat actuala conducere, foarte, foarte serioasă, pentru acest lucru şi cred eu că în scurt timp societatea are posibilitatea să iasă, în a doua parte a anului viitor, din reorganizare. Să treacă pe profit, să contribuie la îmbunătăţirea activităţii şi, de ce nu, la virarea către bugetul local a anumitor sume, să transformăm societatea în serviciu, un demers mai vechi al nostru. Şi cred eu că toate acestea se pot întâmpla în a doua parte a anului viitor”.

Interpelat de mass-media în legătură cu ce „metode minune” au fost aplicate pentru a schimba foaia aşa de rapid, de la pierderi la profit, edilul-şef al urbei a precizat: „Metode minune pe care ar trebui să le aplice multe alte instituţii sau societăţi. Simple! Diminuarea cheltuielilor, eliminarea firmelor căpuşă şi a interesului particular. Şi aş vrea să mă opresc aici pentru că eu am prezentat rapoarte de audit ale Pieţelor, în câteva rânduri, iar rapoartele de audit s-au oprit în aceste locuri”.

Mihai Stepanescu nu a vorbit în detaliu despre acele firme căpuşă sau despre persoanele care şi-au rezolvat interesele prin intermediul pieţelor, şi nici despre măsurile care vor fi luate împotriva eventualilor vinovaţi.

Antoniu Mocanu

1 Comment

Adaugă comentariu