Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În cazul Reşiţei, rectificarea bugetară a lăsat pe dinafară sumele aferente plăţilor inclusiv către asistenţii acestei categorii de persoane.

Acest final de august aduce veşti deloc bune persoanelor cu handicap grav şi asistenţilor personali ai acestora. Şi asta pentru că, în urma rectificării bugetare, Primăria Reşiţa nu a fost cuprinsă în sumele alocate acoperirii salariilor asistenţilor personali şi indemnizaţiilor persoanelor cu handicap grav.

„Prin urmare, administraţia publică locală, la iniţiativa domnului primar Mihai Stepanescu, a solicitat fonduri pentru plata acestor prestaţii sociale instituţiilor publice abilitate în domeniu, respectiv Guvernul României, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Administraţia Finanţelor Publice Reşiţa. Prestaţiile financiare pentru persoanele cu handicap au fost asigurate de la bugetul de stat doar pentru primul semestru al anului 2013″, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Trebuie precizat faptul că de mai multe ori, municipalitatea le-a plătit acestor oameni banii, chiar dacă bugetul a venit mai târziu.

„În prezent, fondurile necesare pentru plata salariilor şi indemnizaţiilor au fost epuizate. În consecinţă, Primăria municipiului Reşiţa nu poate achita din bugetul local, pentru următoarele cinci luni, suma de aproximativ 460.000 de lei lunar”, se mai arată în documentul citat.

Antoniu Mocanu

2 Comments

  1. Domn primar ti-as da o zi din boala mea si dupa aia iti garantez eu ca nu ai mai veni cu scuze ci ai pune osul sa gasesti solutii! Oricum la capitolul nesimtire pe voi astia de la Asistenta sociala nu va intrece nimeni! V-as da afara pe toti si as angaja numai persoane cu handicap!

Adaugă comentariu