Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La sfârșitul acestei săptămâni, Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin organizează patru turnee omagiale, în memoria unor oameni de referință pentru fotbalul județean.

Astfel, „Memorialul Ion Copăceanu“ se va desfășura în Sala Polivalentă din Reșița, în zilele de vineri și sâmbătă, 23-24 ianuarie, cu 16 echipe, cu meciurile din cele patru grupe, iar peste o săptămână se vor derula sferturile de finală, semifinalele și finalale. „Memorialul Ion Sculici“ va avea loc la Oravița, în zilele de 24 și 25 ianuarie, la Glimboca se va disputa „Memorialul Ion Cioacă“, sâmbătă, 24 ianuarie, în timp ce la Caransebeș va fi organizat „Memorialul Mircea Novacovici“, în zilele de 24 și 25 ianuarie.

În altă ordine de idei, vineri, 13 februarie, va avea loc Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin cu delegații echipelor afiliate la forul județean, ne-a mai precizat prof. Viorel Lolea, președintele A.J.F. Caraș-Severin. Pentru că în data de 28 februarie avem planificată o etapă din Cupa României, iar în data de 3 martie intenționăm să avem debutul în cea de-a doua parte a sezonului competițional al Ligii a IV-a. Tocmai de aceea, facem appel la reprezentanții cluburilor și asociaților sportive să se prezinte la sediul nostru pentru rezolvarea tuturor problemelor strict organizatorice, legate de vize, transferuri, taxe“.

Adaugă comentariu