Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – A X-a ediție a competiției sportiv-recreative „Traversarea lacului Văliug” a avut loc sâmbătă, 11 august, reunind la start peste 160 de participanți de toate vârstele și din toate județele țării, un nou record de participare.

La proba de 2000 de metri au luat parte 50 de persoane, atât femei și bărbați, cât și copii. Probele de concurs au fost: 400 de metri pentru adulți, 200 de metri pentru copii, iar ultima, cea mai dificilă de parcurs, a fost cea de 2000 de metri. Au fost acordate kituri de participare, diplome tuturor celor aliniați la start, a fost premiat cel mai în vârstă participant, cel mai tânăr, iar fiecare dintre primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă a primit o cupă. De asemenea, au fost acordate și două premii pentru cei mai buni timpi realizați în probele de 400 și 2000 de metri.

„Am fost permanent alături de Clubul Sportiv de Înot Masters 07, cel care a și organizat acest eveniment. Am fost alături de oamenii din acest club cu sufletul și am încercat să-i ajut din punct de vedere tehnic și organizatoric. Consider că a fost un eveniment frumos pentru reșițeni și nu numai. Mă bucură foarte mult faptul că la cursa de 2000 de metri s-au înscris foarte mulți participanți, iar acest lucru este unul pozitiv. Am observat că în fiecare an a crescut numărul de participanți. Întotdeauna am promovat înotul pentru sănătate, pentru că este cea mai recomandată activitate sportivă, indiferent de vârsta practicantului”, a declarat Luminița Dobrescu, fosta dublă vicecampioană europeană la înot.

Pentru proba de 2000 de metri, la categoria de vârstă 10-14 ani, pe primul loc s-au clasat Antonia Florescu la feminin și Cosmin Preda la masculin. La categoria 15-19 ani, Antreea Druța a fost prima, alături de Radu Vaipan. Categoria 20-29 ani nu a avut participanți la feminin, doar la masculin, câștigător fiind Alex Băltean. La feminin, Antal Monica a obținut locul I la categoria 30-39 ani, iar Achim Borsanu s-a clasat primul la această categorie. La categoriile 40-49 și 50-59 ani, Alina Dobresc, respectiv Mirela Popescu au obținut locul I, iar profesorul Marcel Răsădean a fost primul la categoria 40-49 ani masculin.

Adaugă comentariu