REŞIŢA – Zilele trecute, directorul executiv al TMK Reșița, Romulus Ioan, a susținut o prelegere la Universitatea Eftimie Murgu pe tema speranțelor de revenire în siderurgie. Materialul a stârnit câteva comentarii și neînțelegeri în mass-media.
Romulus Ioan sesiza, în materialul prezentat argumentat, pericolul chinezesc pentru producția românească de oțel, dar și pentru cea mondială, mai ales est-europeană. „Astăzi, când decizia producţiei de oţel locale se află în patrulaterul preţ-piaţă-interese multinaţionale-China, este greu de crezut într-o creştere a producţiei de oţel. Pericolul cel mai mare la ora actuală este ca UE să acorde Chinei avantajele unei <<economii de piaţă>>. Asta cred că va ruina întreaga producţie de oţel care se mai realizează astăzi în România. Dacă China reuşeşte să primească acest avantaj, cu siguranţă arealele siderurgice de astăzi vor deveni nişte <<pajişti cu mieluşei>>. Primele care vor cădea pe frontul <<pajiştilor cu mieluşei>> vor fi țările est-europene… după care vor urma şi alţii!”, apreciază șeful TMK Reșița.
Potrivit acestuia, producția combinatului de pe Bârzava înseamnă doar o mică parte din cea la nivel mondial, și chiar național, iar soluția pentru ca industria siderurgică românească să nu moară este tot în mâinile celor care guvernează. „Voi încheia prin a vă ruga să faceți raportul dintre producția mondială de 1535 milioane tone și 0,3 milioane cât reprezintă Reșița. Faceți raportul 1535 milioane de tone și 4,1 milioane de tone producția României. Să ținem cont că în România siderurgia este privată, <<butoanele>> nu mai sunt la București, iar politicile industriale se fac în exteriorul țării și în interesul concernelor. România este o ţară cu un potenţial natural care poate stimula reindustrializarea cu <<industrii>> consumatoare de oţel sub toate formele comerciale. Dacă China pune în practică măsurile de închideri de capacități nerentabile și cele care nu respectă normele de mediu europene, se prognozează un val de șomaj numai în siderurgie de 3 milioane de muncitori, fără să ţinem cont că un muncitor activ în siderurgie susține între 7 și 10 muncitori în celelalte industrii. Este posibil să constataţi că valul de emigranţi, generat de războiul din Siria, este o „mică excursie de studii” faţă de ce se poate produce din cauza tăvălugului chinez. În acest cadru, se impune ca guvernările viitoare să abordeze diferit perspectivele siderurgiei şi metalurgiei din România. Reluarea industrializării ţării, în noile condiţii, trebuie considerată o soluţie viabilă a procesului de creştere economică. Pornind de la acest obiectiv, analiza ar trebui făcută având în vedere condiţiile unei dezvoltări industriale durabile”, încheie șeful TMK Reșița lucrarea despre soarta siderurgiei mondiale și românești.