Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Din spusele directorului de la Drumuri Judeţene putem desprinde că are contracte, utilaje şi materiale antiderapante, şi că – pe hârtii şi pe GPS – operatorii au deszăpezit şi nu au fost probleme…

O nouă şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost convocată de prefectul Matei Lupu, miercuri, 4 decembrie, în Sala „Sorin Frunzăverde“ a palatului administraţiei judeţene, la care au participat şi şefii administraţiilor locale din judeţ. De acolo am putut afla că drumarii sunt pregătiţi. Întrebaţi dacă sunt probleme, şefii celor două secţii de Drumuri Naţionale (Orşova şi Caransebeş) au dat un ferm răspuns negativ. Chiar şi aşa, prefectul nu s-a lăsat înduplecat, precizând că „vreau să stabilim câteva deplasări în teren să vedem care este situaţia la faţa locului“.

A venit rândul directorului Gabriel Ştika, de la Drumurile Judeţene, care a precizat: „La Drumurile Judeţene, la fel ca la Drumurile Naţionale, avem încheiate contracte multianuale, avem încheiate contractele subsecvente, suntem şi noi cu utilajele în bază la circa 60%, stocurile de antiderapant şi sare le avem asigurate în proporţie de circa 80%, urmând ca la sfârşitul lunii decembrie să fie stocurile de 100%. Noi am făcut verificări preliminare în toate bazele pe care le avem, de trei ori am făcut până acum verificări. Oricând putem să stăm la dispoziţie cu tot ceea ce înseamnă logistică pe care o putem angrena în deszăpezirea din iarna aceasta. Nu avem probleme, au fost mici porţiuni de polei în zona munţilor Semenic şi Muntele Mic, dar au fost remediate“.

Realităţile din hârtiile directorului Ştika sunt contrazise, însă, de cele de la faţa locului, întâlnite de oameni, pentru că miercuri era plin internetul de comentarii în genul celui scris de Radu Mihai Gughi Pop „DJCS, voi chiar vă bateţi joc de banii, nervii şi sănătatea noastră? Drumul Văliug-Prislop e sticlă!!! Chiar aşa greu e să arunci nişte material antiderapant??? Sau mai bine e în birou, la căldurică, şi cu motorina ce era alocată să plecaţi frumos acasă?“. De fapt, chiar în şedinţă, în faţa prefectului, primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, a ridicat o problemă similară: „La Gârnic, pe DJ 571 A, marţi noapte a nins, am avut polei, drumurile judeţene n-au fost deszăpezite. Am dat cu sare, cu nisip, am avut întârziere cu copiii la şcoală. Dimineaţa la 7.00, trebuiau să plece copiii“.

În replică, directorul Ştika a completat: „Pe DJ 571 A, dle primar, ştiţi foarte bine, acolo operator este Help Trans şi vă putem scoate GPS-urile să vedeţi că au acţionat“. Prefectul nu a stat pe gânduri, adăugând: „Vă rog să notaţi, colegii mei, primul control la Help Trans! Eu nu discut! Primul lucru o să venim acolo, nu mai discutăm altceva!“.

Legat de pregătirea drumarilor pentru iarnă, Matei Lupu a precizat că nu doar cei de la Drumurile Naţionale şi Drumurile Judeţene trebuie să fie pregătiţi, ci şi cei de la nivelul localităţilor: „De asta am avut şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pe care l-am lărgit şi cu primarii pentru a ne pregăti cât mai bine pentru intervenţiile din iarna aceasta. Sigur că o să vină, până acum am scăpat uşor cu iarna, dar va apărea şi zăpada, vor apărea şi problemele. Informările de la drumuri îmi spun că sunt pregătiţi“.

Veşnicele pene de curent

Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-au asigurat de la şefii de instituţii şi societăţi vizavi de funcţionarea reţelelor de utilitate publică – electricitate, gaz, apă etc. –, dar şi de acordarea de asistenţă medicală, de existenţa unor adăposturi, cerând primăriilor să aibă în vedere această necesitate în eventualitatea unor persoane surprinse de blocaje rutiere. Prefectul le-a atras atenţia celor de la Enel: „Veşnic am avut probleme! Vă rog din suflet să vă pregătiţi pentru situaţiile critice, să pregătiţi generatoare, ce vreţi dvs, dar să nu mai avem discuţii că stăm o săptămână şi nu avem curent într-o localitate. Ştiu, ne uităm şi vedem că în toată lumea asta se întâmplă dezastre, chiar şi în ţări super dezvoltate, în care se stă o săptămână fără curent sau fără apă sau fără gaz, dar noi vrem să evităm treaba asta. Vă rog să vă faceţi un program şi să ne prezentaţi exact. Mi s-a spus că lucraţi în continuare, poate reuşim şi pe munte să îmbunătăţim câte ceva“.

Legat de ce s-a făcut la reţele, pentru evitarea întreruperilor, prefectul judeţului ne-a declarat: „Din informaţiile pe care le am de la conducerea de la Timişoara a Enel mi s-a spus că au fost intervenţii făcute, nu în totalitate aşa cum au promis. Cauzele sunt multiple, printre ele se numără şi lipsa acordurilor de acces din partea proprietarilor terenurilor. Dar dânşii au spus că au făcut câteva îmbunătăţiri. Sper să nu ajungem iarăşi în situaţia în care să avem întreruperi de energie pe perioade lungi de timp. Se pot întâmpla întreruperi de energie, sunt lucruri normale până la urmă, dacă apare o furtună sau ceva deosebit. Dar atunci atât Enel-ul cât şi ISU trebuie să fie pregătiţi cu generatoare ca să putem interveni“.

Antoniu Mocanu

1 Comment

  1. Opinia Publica Reply

    „Problemele au fost remediate”natural,adică mai tîrziu a dat o rază de soare
    Ce rușine!

Adaugă comentariu