Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Colegiul Tehnic Reşiţa în parteneriat cu Organizaţia „Salvaţi copiii“ din Caraş-Severin au organizat acţiunea „Siguranţa pe Internet“. La evenimentul organizat joi, 2 februarie, au participat elevi, cadre didactice şi părinţi, aceştia fiind grupul ţintă al campaniei de informare.

Prin această acţiune s-a dorit atragerea atenţiei asupra siguranţei tinerei generaţii pe internet, care poate genera un conflict între lumea reală combinată cu experienţele navigării în spaţiul virtual. La această întâlnire au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, ai Asociaţiei pentru Protecţia Copilului, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor, dar şi din partea Organizaţiei „Salvaţi copiii“ din România.

Tot joi, Colegiul Tehnic a fost gazda proiectului „Învăţăm să iubim şi să protejăm animalele“. Acesta reprezintă un parteneriat educaţional încheiat între unitatea de învăţământ reşiţeană şi Asociaţia „Dogs Center“. La eveniment au participat elevii Colegiului Tehnic Reşiţa care şi-au spus punctul de vedere cu privire la combaterea violenţei sub toate formele de manifestare, fiind convinşi de faptul că această atitudine marchează individul încă din copilărie, transformându-i personalitatea.

De asemenea, medicul veterinar Emanoil Sinculeţ a purtat un dialog cu tinerii despre prevenirea actelor de violenţă în lumea animalelor.

Lavinia Predescu

Adaugă comentariu