Caraş-Severin, Romania

SOCENI – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a acordat atestatul de produs tradițional cârnaților făcuți de neobositul producător din Soceni!

Iată că muncă neobositului Ioan Păun din Soceni a dat roade, iar Ministerul Agriculturii a dat verdictul: cârnații de capră ai acestuia sunt un veritabil produs tradițional cu care țara noastră se poate mândri. Și are și de ce, pentru că acești cârnați nu se găsesc oriunde, iar culoarea, dar mai ales gustul lor îi fac pe cumpărători să-l caute de fiecare dată pe nea Ioan Păun la târgurile agricole unde acesta își vinde produsele.

Despre cârnați, nea Ioan ne spunea, într-un interviu acordat JCS anul trecut, că reţeta n-a luat-o de la nimeni, e concepția sa, iar tot secretul constă în afumarea cârnaţilor. Acum, odată deveniți produs tradițional, cârnații din carne de capră ca la Soceni pot fi comercializați mai ușor de nea Ioan Păun.

„Mereu i-am făcut cu drag cârnaţii ăştia şi am ştiut că produsul este unic în vestul ţării. Acum am aflat că produsul meu este unic în ţară şi mă bucur din suflet. Am vrut să obţin atestatul ăsta ca să vând cârnaţii mai uşor. Şi ăsta e avantajul: că îi vând legal şi mai uşor, la mai multă lume. Până acum eu am mers doar la târgurile organizate de Direcţia Agricolă. Mai am de făcut nişte îmbunătăţiri, în special la carmangerie, dar le ducem pe toate la bun sfârşit. Sănătoşi să fim“, ne-a spus nea Ioan Păun, producătorul cârnaţilor de capră unici în România.

Cârnații de capră nu sunt singurul produs tradițional din Caraș-Severin, pentru că, anul trecut, salată bănăţeană de bureţi de fag și zacusca cărăşană de ciuperci, produse de Mircea Freisz la Bocșa, au primit, de asemenea, acest atestat.

În urma cu câțiva ani, la nivelul județului existau în jur de 35 de produse tradiționale, dar în 2013 Ministerul Agriculturii a introdus criterii stricte de acreditare, ceea ce a făcut ca numărul produselor tradiționale să scadă simțitor.

Nina Curița

1 Comment

Adaugă comentariu