Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Marţi, 31 ianuarie a.c., componenţii echipei de fotbal Minerul Anina, care activează în Liga a IV-a Caraş-Severin se vor reuni la Stadionul Minerul din localitate, în perspectiva returului de campionat.

La pregătiri se vor prezenta şi mai mulţi jucători de la echipa de juniori, fiindcă se va pune accent, în continuare, pe promovarea tinerilor fotbalişti anineni.

„Avem în vedere promovarea juniorilor din pepiniera proprie, care nu au fost încă selecţionaţi la alte cluburi din vestul ţării, ne-a precizat prof. Marian Mesinschi, preşedintele clubului Minerul Anina. Sunt sportivii talentaţi şi trebuie să le acordăm şansa de a creşte în valoare, pe lângă jucătorii seniori“.

Adaugă comentariu