REȘIȚA – Aşa cum s-a întâmplat şi în anii anteriori, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară a obținut, pentru perioada premergătoare sărbătorilor pascale și pe parcursul acestora, o derogare de la regulamentele europene, astfel încât să permită autorităților locale să deschidă centre temporare pentru sacrificarea mieilor. Spre exemplu, pentru Paştele catolic sărbătorit la finalul acestei săptămâni, unicul punct din județ este în Piaţa Reşiţa Sud.
ANSVSA a dispus demararea acţiunilor specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, intensificarea controalelor oficiale şi a măsurilor care trebuie aplicate pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare. Totodată, în perioadele 21 – 27 martie şi 14 aprilie – 3 mai (Sărbătorile Pascale Ortodoxe) la Direcţiile Sanitar Veterinare va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.
Controalele planificate pentru această perioadă urmăresc respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, comercializare şi unităţile de alimentaţie publică. În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care vor fi valorificate carnea şi celelalte produse de origine animală, se va asigura personal de specialitate. Inspectorii sanitari veterinari vor colabora cu reprezentanţii altor instituţii competente de la nivel judeţean şi local şi pot organiza acţiuni comune de control în unităţile care produc, procesează, depozitează, şi comercializează produse de origine animală. Mai mult, conducerea ANSVSA a dispus, în perioada 22 martie – 6 aprilie 2016, organizarea de controale oficiale care vizează respectarea condiţiilor sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea şi procesarea laptelui crud şi a produselor lactate.
DSVSA judeţeană va colabora cu Instituţia Prefectului şi cu Direcţia de Sănătate Publică, în vederea organizării unor controale tematice comune în ferme de animale producătoare de lapte, centre de colectare şi unităţi de procesare a laptelui. O atenţie deosebită va fi acordată respectării condiţiilor de igienă şi a lanţului frigorific pe durata transportului, a depozitării laptelui şi a produselor lactate distribuite prin programul „Laptele şi cornul”.