Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – UE încurajează consumatorii şi comercianţii să apeleze la mediere pentru a-şi rezolva, echitabil, conflictul.

Cu siguranţă nu sunt puţini cărăşenii care după ce şi-au cumpărat produsul dorit au fost nemulţumiţi de calitatea sa, dorindu-şi returnarea acestuia şi recuperarea investiţiei. În momentul de faţă, instrumentele pe care românii le au la îndemână pentru a-şi face dreptate în astfel de cazuri sunt fie reclamaţiile la Protecţia Consumatorului, fie procesul în instanţă. Uniunea Europeană propune însă proceduri simplificate de soluţionare a litigiilor în materie de consum. Despre toate aceste aspecte s-a discutat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută de conducerea Corpului Profesional al Mediatorilor din Caraş-Severin, structură teritorială recent înfiinţată.

„Aş dori să vă vorbesc despre Directiva europeană privind soluţionarea alternativă a litigiilor (SAL) şi despre platforma de soluţionare online a litigiilor (SOL), adică despre modificările legislative preconizate a se aplica începând cu data de 9 iulie 2015. Directiva 11/2013 a Comisiei Europene oferă o soluţie simplă, rapidă şi necostisitoare în cazul litigiilor dintre comercianţi şi consumatori. În România, la ora actuală, mediatorii sunt singurele entităţi SAL organizate teritorial şi pregătite pentru a duce la îndeplinire implementarea programului SOL. Ce înseamnă acesta? Se referă la soluţionarea online a litigiilor la nivelul Uniunii Europene, atât transfrontaliere cât şi în interiorul statelor membre în materie de consum. Până în data de 9 iulie 2015, trebuie să avem o legislaţie în vigoare care să introducă Directiva 11/2013, dar fără a se încălca Directiva 52/2008 a Uniunii Europene, care specifică foarte clar faptul că în România singurul certificat în domeniul SAL este Consiliul de Mediere“, a explicat vicepreşedintele Corpului Profesional al Mediatorilor din Caraş-Severin, Maria Berbencea.

Cu alte cuvinte, directiva europeană încurajează consumatorii şi comercianţii să apeleze la mediere pentru a-şi rezolva, în mod echitabil, conflictul. Platforma de soluţionare online a litigiilor urmează să fie pusă în practică de luna viitoare şi va putea fi folosită gratuit de orice consumator. Avantajul accesării acestei platforme constă în faptul că timpul de soluţionare a litigiului se scurtează. „În procedura SAL nu se va ajunge în instanţă şi, de asemenea, nu va fi sancţionat nici comerciantul. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului nu se poate constitui în entitate SAL, motivul fiind tocmai acela că nu poate fi neutru şi imparţial în astfel de situaţii, atribuţiile sale fiind cele de sancţionare a comerciantului şi, în nici un caz, de rezolvare a litigiilor care apar între cumpărător şi comerciant“, a mai precizat Maria Berbencea.

Corpul Profesional al Mediatorilor din Caraş-Severin s-a constituit la finele lunii trecute şi alături de alte 41 de entităţi judeţene aparţine de Corpul Profesional al Mediatorilor Autorizaţi din România. La nivel judeţean, filiala numără 64 de membri iar preşedinte este Ionela Spătaru. Aceasta a precizat că rolul mediatorului nu este ca cel al judecătorului, ci vine în ajutorul celor două părţi, ajutându-le să ajungă la un consens pe cale amiabilă.

La conferinţă a fost prezentă şi Clara Maria Constantin, managerul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“, care este şi preşedintele filialei judeţene a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, organizaţie care, alături de IREX România, a încheiat un protocol de colaborare cu reprezentanţii Consiliului de Mediere. În urma acestui protocol, bibliotecarii vor organiza acţiuni prin care utilizatorii săi să afle mai multe despre mediatorii din judeţ şi despre noile directive europene.

Adaugă comentariu