REŞIŢA – Cel puţin aşa a susţinut vicepremierul Liviu Dragnea, care s-a aflat miercuri la Reşiţa, unde a susţinut o conferinţă de presă.
Vicepremierul a precizat că a avut o întâlnire cu social-democraţii din Caraş-Severin, cărora le-a transmis să continue discuţiile de la om la om în această campanie electorală.
„Caraş-Severinul este un judeţ în care guvernul a investit foarte multe fonduri pentru dezvoltarea locală, în toate localităţile, indiferent de culoarea politică. Au fost alocate sume inclusiv pentru Consiliul Judeţean, chiar dacă acolo nu e o conducere care să facă parte din coaliţie. Pe tot cuprinsul ţării au fost bani risipiţi, cu mii de şantiere începute şi nefinalizate, abandonate, bani îngropaţi, aruncaţi pe apa sâmbetei. A trebuit să reluăm toate aceste investiţii, dar după criterii de prioritizare foarte clare. Au fost stopate investiţiile care nu erau prioritare, adică într-o localitate se poate discuta de bazine de înot, de parcuri înfiinţate în mijlocul satelor, dar după ce este rezolvată alimentarea cu apă, canalizarea, dispensarul, şcoala, drumurile locale sau cele comunale“, a precizat Liviu Dragnea.
Pentru anul viitor şi cei care vor urma, vicepremierul a amintit că se are în vedere continuarea programelor de investiţii, „pentru că este un judeţ cu un mare potenţial de dezvoltare, în special în domeniul turismului, iar municipiul Reşiţa este un oraş care trebuie sprijinit inclusiv pe programe europene, fapt pentru care a avut loc şi o întrevedere cu primarul Mihai Stepanescu. Am discutat cu domnul primar despre depunerea proiectelor de dezvoltare pe fonduri europene, cât de curând, sumele fiind importante, de peste 30 milioane euro. De asemenea, din sumele de la bugetul de stat vom veni în completare, pentru ca în maxim patru ani, Reşiţa să arate altfel”, a subliniat Liviu Dragnea.
Prezent la conferinţă primarul Reşiţei a amintit că, printre proiectele pe intenţionează să le deruleze pe fonduri europene se numără refacerea vechiului bazin de înot, ridicarea unei construcţii anexe la Bazinul Olimpic, refacerea a 24 de străzi din oraşul vechi precum şi corectarea torenţilor, pentru a se evita producerea de inundaţii.