Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Mai mult, deputatul cărăşean consideră salvarea căii ferate Anina-Oraviţa un proiect de suflet.

„Decizia CFR Călători de a suspenda circulaţia trenului pe linia Oraviţa-Anina, în timpul săptămânii – garnitura urmând să circule doar în weekend – este una greu de acceptat, în condițiile în care nu vorbim despre un traseu și o infrastructură oarecare, ci despre cea mai veche cale ferată montană din România. Salvarea Semmeringului Bănățean reprezintă pentru mine un proiect de suflet, întrucât poate fi considerat cu adevărat o bijuterie pierdută a turismului românesc. De-a lungul timpului m-am implicat pentru salvarea acestuia, luând legătura personal cu fostul ministru al Transporturilor, domnul Răzvan Cuc, cu ajutorul căruia am reușit să stopăm o decizie inițială a CFR Călători, aceea de a închide total circulația pe această cale ferată“, susţine Luminiţa Jivan.

Decizia CFR Călători este inadmisibilă, mai susţine Jivan, pentru că efectele sale vor fi dezastruoase asupra acestei căi ferate și asupra turismului: „Am trimis și o interpelare domnului ministru al Transporturilor, Lucian Bode, în speranța că va soluționa cât mai repede această situație de interes național. De asemenea, îi solicit și public domnului ministru să sprijine nu numai județul Caraș-Severin, ci toată România și să urgenteze desființarea deciziei CFR Călători“.

Nina Curiţa

1 Comment

  1. Madam, decizia a fost luată de pe vremea cucului ! Acu’ ai descopert-o? Sau acu’ vrei să dai vina pe alții pentru ce ați făcut voi?!? Un piculeț de rușine! Sau cum zicea colegu’ de partid- Ciocu’ mic!

Adaugă comentariu