Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Florile plantate pe spațiile publice din Caransebeș sunt și în această primăvară atractive pentru cei care vor să-și înfrumusețeze grădina de acasă.

Dacă în anii trecuți erau la mare căutare lalelele din fața Primăriei sau mușcatele de pe podul spre gară, acum a venit rândul florilor plantate lângă scena de lemn din Piața Centrală. Cum în zonă sunt camere de luat vederi, nu mică le-a fost surpriza celor de la Serviciul Public „Piața Gugulanilor” când au observat că, în Săptămâna Mare, o femeie însoțită de doi copii s-a gândit să le ofere acestora o „lecție practică” despre cum se fură florile din spațiile verzi.

„Verificând camerele de luat vederi, am descoperit că două zile la rând doamna respectivă a făcut o adevărată pasiune pentru florile plantate în rondourile din piață. Preferatele acesteia au fost doar cele mai scumpe, lalelele și Calluna. Nu este vorba de paguba în sine, însă ce-i învață această femeie pe cei doi copii?”, s-a întrebat șefa de la „Piața Gugulanilor”, Luminița Verdeș.

Aceasta a precizat că va preda imaginile organelor de poliție și se gândește foarte serios să facă un panou cu fotografiile tuturor celor care comit astfel de gesturi certate cu spiritul civic.