Caraş-Severin, Romania

LUGOJ – Ediţia din acest an a tradiţionalei manifestări, ajunsă la numărul XVI, va avea loc, sâmbătă, 30 mai, în municipiul Lugoj.

Evenimentul este organizat de Centrul pentru Pastoraţia Tineretului al Episcopiei Romane Unite cu Roma, Greco-Catolică Lugoj. La această manifestare vor participa grupuri parohiale de tineri de pe întreg cuprinsul eparhiei de Lugoj, din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Arad şi Alba, însoţiţi de cateheţi, responsabili şi preoti parohi.

Din cadrul Protopopiatului greco-catolic Reşiţa, vor participa tinerii din parohia greco-catolică Reşiţa II, însoţiţi de Bogdan Andrei Mihele, preşedinte AGRU Reşiţa dar şi tinerii şi copiii de la Centrul de zi „Copiii lui Isus“ din cadrul Asociaţia Medicilor Catolici Reşiţa.

Întâlnirea va începe cu procesiunea de la sediul Episcopiei de Lugoj la catedrala greco-catolică Pogorârea Sfântului Spirit, unde va avea loc liturghia arhierească oficiată de Alexandru Mesian, episcopul Lugojului. După aceasta vor urma cateheze pentru tineri, programe artistice şi sportive.