Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – O delegație din Caen se află în aceste zile în municipiul de pe Bârzava. Mai exact, 21 de înotători francezi, 9 fete și 12 băieți, coordonați de 2 antrenori, se pregătesc la Complexul de Sport și Sănătate „Prof. Ioan Schuster”, în vederea participării la faza finală a Campionatului Național de Înot din Franța, competiție care va avea loc peste trei săptămâni.

Sportivii din Caen au sosit în Reșița pe 13 februarie și se vor antrena până în data de 24 februarie. Timp de 11 zile, înotătorii vor efectua câte două antrenamente pe zi, pentru a se pregăti cât mai bine. „Avem deosebita plăcere să primim din nou niște oaspeți importanți, pe cei mai buni înotători din orașul Caen, din Normandia, oraș care este înfrățit cu Reșița. Ei sunt pentru a doua oară la noi, am fost și noi învitați la ei, iar relația pe care o avem este una foarte veche, chiar și Luminița Dobrescu a fost la ei în perioada în care concura. A fost o perioadă în care relația cu ei s-a mai răcit, dar de trei ani de zile am reușit să reînnodăm aceste relații, mai ales pe plan sportiv. În momentul de față au venit înotătorii la Reșița. În toamna anului trecut a fost o echipă de fotbal de la ei în orașul nostru, iar în toamna acestui an va pleca o echipă de gimnaști de la Clubul Sportiv Școlar în Franța. Sunt mai multe proiecte pe care încercăm să le ducem la bun sfârșit. Înotătorii francezi sunt foarte mulțumiți de condițiile pe care noi le oferim, iar când noi vom merge în Franța, vom fi tratați la fel de bine. Sperăm ca acest cantonament pe care-l desfășoară clubul francez la Reșița să fie unul bun și să obțină rezultate foarte bune în competițiile viitoare”, a declarat antrenorul Marius Crețeanu.

Unul dintre oaspeții francezi, Mathias Faride, totodată unul dintre antrenorii veniți la Reșița, a spus: „Relația de colaborare a început în anul 1992, sunt pentru a patra oară în acest oraș cu înotătorii, iar acum că Reșița și Caen sunt orașe înfrățite, îmi doresc ca această relație să rămână la fel de bună cât mai mulți ani”.

„După câtiva ani de pauză reînnoim colaborarea dintre clubul Caen din Franța și CSȘ Reșița, colaborare care a început cu mulți ani în urmă, de când încă mai concuram. În 1992 am fost la o competiție în Franța, iar de atunci s-a format o legătură strânsă între cele două orașe, care s-au înfrățit în cele din urmă. După părerea mea, Primăria Reșița le-a oferit toate condițiile necesare pentru performanță, sper să fie mulțumiți și să se simtă bine la Reșița”, a declarat Luminița Dobrescu, fosta vicecampioană europeană la înot.