Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSU Suceava – HC Adrian Petrea Reșița 28-25 (10-15), în Liga Zimbrilor la handbal masculin.

În etapa a XV-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin, a doua din retur, echipa reșițeană a cedat pe terenul echipei CSU Suceava. Meciul a avut două reprize total diferite, prima a aparținut reșițenilor, iar cea de-a doua parte sucevenilor. Cel puțin din punct de vedere al evoluției scorului. În primele 30 de minute, echipa Reșiței, condusă din teren de… suceveanul Mihai Rohozneanu, a avut inițiativa și a taxat jocul slab al gazdelor. Rezultatul înregistrat a fost firesc: 15-10 pentru Reșița la pauză. În repriza secundă, lucrurile au stat cu totul altfel, chiar dacă Reșița a mai stat la conducere câteva minute bune. Timp de 12 minute, din minutul 38 până în minutul 50, sucevenii au marcat nouă goluri, iar reșițenii doar unul singur, astfel că gazdele au revenit de la 14-19 la 23-20, cu zece minute înainte de finalul întâlnirii.

Cristian Pătru, omul care a finanțat și continuă să finanțeze proiectul handbalistic al Reșiței, HC Adrian Petrea, chiar dacă în urmă cu mai bine de două săptămâni își anunțase retragerea, a răbufnit la finalul meciului de la Suceava. Sătul de ceea ce a văzut în repriza secundă, Pătru a ieșit cu o declarație incendiară la adresa arbitrajului, asta în condițiile în care echipa Reșiței este oricum una destul de chinuită de probleme financiare, iar acum a trebuit să înfrunte o echipă care a avut de partea sa mai mult decât era necesar pentru obținerea victoriei, în opinia finanțatorului grupării bănățene: „Poate ar fi mai bine să renunțăm! Rar mi-a fost dat să văd asemenea golănie pe un teren de sport! Nu ne trimiteți arbitraj de gală cu Constanța, că nu contează, trimiteți-ne un arbitraj mai ieftin. Felicitări băieți pentru dăruire și onoare. Nu am comentat niciodată arbitrajele, dar ceea ce am văzut în repriza a doua a depășit orice măsură. Vă rog să fiți mândri de băieți! Merită!”

HC Adrian Petrea Reșița: Tevzadze, Sămînță – Bahan (7 goluri), Rohozneanu (5), Ignat (5), Huta (3), Starchenko (3), Popovici (2), Heimbach, Dragon, Barbu, Gîrban, Radosavlevici.

Urmează meciul de pe teren propriu cu HC Dobrogea Sud, programat miercuri, 14 decembrie, de la ora 18:00, la Sala Polivalentă din Reșița.

Foto: GazetaSv.ro

 

Enable referrer and click cookie to search for pro webber