Caraş-Severin, Romania

BREU NOU – Pentru a XVIII-a oară, în Gărâna răsună acorduri de jazz, reunind maeştri şi pasionaţi ai genului.

Unul dintre cele mai de amploare evenimente culturale ce se desfăşoară la noi în județ reuneşte, începând de joi, noi nume de referinţă ale jazz-ului internaţional şi autohton. Pe scena amenajată în Poiana Lupului sunt aşteptaţi să urce joi, 10 iulie, Adam Bałdych Imaginary Quartet (Polonia), Andy Sheppard Trio Libero (Anglia, Franța), Dave Douglas — The Riverside Quartet (S.U.A.) şi Marius Neset Quartet (Norvegia). Ziua de mâine este rezervată pentru Elena Mîndru Finnection (România, Finlanda), Joey DeFrancesco Trio (S.U.A.), Ulf Wakenius Band (Suedia, Danemarca) şi Arve Henriksen Band (Norvegia).

Aşa cum deja a devenit tradiţie, în zilele de vioneri, sâmbătă şi duminică, sunt programate concerte la bisericile din Văliug şi Brebu Nou şi la „La Răscruce“ – locul naşterii festivalului. Sâmbătă, în program sunt cuprinşi Tiberian/Dahlgren/Betsch „Both Sides of the River“ (România, S.U.A.), Pedro Negrescu Trio (România, Ungaria), Kimmo Pohjonen (Finlanda) şi vedetele acestei ediţii – The Crimson ProjeKCt (S.U.A.). În ultima zi a festivalului vor evolua Stian Westerhus (Norvegia), JazzyBit (România), Tom Harell „Colors of a Dream“ (S.U.A.) şi Mike Stern / Bill Evans Band (S.U.A.).

FR

Adaugă comentariu