Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Ba mai mult, liberalii cărăşeni se bucură de o încredere de 36%, iar la întrebarea privind încrederea în liderii politici din judeţ, se pare că primele două locuri ar fi ocupate de doi liberali.

Preşedintele PNL Caras-Severin, senatorul Marcel Vela, împreună cu secretarul general Ovidiu Rădoi, primarul Cristian Miclău de la Băile Herculane, city managerul Caransebeşului, Andrei Ungur şi viceprimarii celor două municipii, Adrian Dacica şi Marius Isac, au participat la sediul central din Bucureşti, invitaţi de către preşedintele Ludovic Orban, la evaluarea rezultatelor filialei din sondajul realizat de către PNL la nivel naţional. A mai fost prezent vicepreşedintele regional, Gheorghe Falcă, cei doi prim-vicepreşedinti cărăşeni, Ioan Popa şi Iaro Marşalic, absentând motivat.

Rezultatele prezentate de către consultanţii multinaţionalei care au realizat sondajul sunt favorabile Regiunii Vest, clasată pe primul loc în ţară cu un scor mediu al PNL de 34% din opţiunile electoratului în cele patru judeţe, liberalii din Caraş-Severin fiind preferaţi de 36% din alegători. O altă evaluare din sondaj se referă la preferinţele cărăşenilor dacă duminică ar fi alegeri, candidaţii PNL şi Klaus Iohannis clasându-se pe primul loc. Totodată, în măsurătoarea legată de încrederea în liderii politici, pe primele două locuri şi pe locul patru s-au clasat reprezentanţii PNL Caraş-Severin.

„Da, este adevărat, azi a fost o şedinţă de evaluare şi prezentare a sondajului de către preşedintele Orban. Săptămâna viitoare vom prezenta întregul sondaj colegilor liberali din judeţ, iar apoi vom face o conferinţă de presă pentru a prezenta şi oficial rezultatele obţinute. Stăm bine în judeţ şi în Regiunea Vest“, ne-a confirmat şeful liberalilor cărăşeni, Marcel Vela. Întrebat care este numele celor de pe primele locuri, Marcel Vela ne-a declarat doar atât: „O să le aflaţi. Deocamdată pot să vă spun doar că cei care ne mai cântau prohodul în public au acum motive serioase de meditaţie“.

Adaugă comentariu