Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În aceste zile se desfășoară a IV-a etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop – CNVCD – Resita 2019. Cei mai experimentați piloți, alături de mașinile lor, unele dintre acestea având peste 700 de cai putere, se întrec la Reșița, pe Valea Domanului, un traseu renumit pentru complexitatea sa.

În prima zi de concurs au avut loc recunoașterile pentru manșele I, II și III, antrenamentele cronometrate pentru manșele I și II și concursurile I, II și III. După toate acestea, organizatorii au publicat ordinea de start pentru recunoașteri și concurs din cea de-a doua zi.

Duminică, 30 iunie, începând cu ora 7:00, se va deschide parcul de service, iar începând cu ora 9:00 va începe manșa a IV-a din recunoașteri, apoi va urma cea de-a V-a, iar de la orele 13:00 sunt programate manșele I, II și III de concurs.

Premierea piloților se va face începând cu orele 18:30 în Centrul Civic din Reșița. Din păcate, în prima zi, au avut loc accidente pe traseul din Valea Domanului. Cei mai mulți dintre piloți au apreciat publicul reșițean, care s-a prezentat în număr mare pe traseu încă de la începutul acestei etape din Valea Domanului.

Ștefan Moraru

Adaugă comentariu