Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – În etapa a XII-a a Ligii a IV-a, programată sâmbătă, 19 noiembrie, Viitorul Caransebeş ar fi trebuit să joace în deplasare, la Minerul Anina. Meciul nu s-a mai disputat, deoarece gugulanii nu au mai ajuns în oraşul minerilor.

„Noi am plecat din Caransebeş spre Anina la ora 8.50, cu 14 jucători. Microbuzul firmei de transport cu care clubul are contract s-a defectat între localităţile Păltiniş şi Brebu, mai aproape de aceasta din urmă. Şoferul a încercat să remedieze defecţiunea, din câte am înţeles eu s-a rupt cablul de ambreiaj, timp de aproape o jumătate de oră. Apoi, pe la ora 10.25, când am văzut că nu sunt şanse ca microbuzul să se pună în mişcare, am sunat o firmă de depanare, am întocmit un proces-verbal între mine şi şoferul firmei de transport, după care am plecat la Postul de poliţie din Brebu, ca să obţin o dovadă oficială a celor întâmplate. Avem foaia de parcurs, tahograful, voi avea şi copia documentului care atestă că microbuzul s-a defectat, şi urmează ca toate aceste documente să le duc luni, la prima oră, la Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, care urmează să analizeze situaţia şi să ia o hotărâre în urma celor întâmplate”, a spus Gabriel Ţurcaş, delegatul echipei Viitorul Caransebeș.

Adaugă comentariu