Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După meciul din ultima rundă a Ligii Naţionale de handbal masculin, ediţia 2012/2013, dintre C.S. Caraş-Severin şi Ştiinţa Municipal Bacău, scor 26-30, tehnicienii celor două grupări şi-au exprimat punctele de vedere.

„A fost un meci tipic de sfârşit de campionat, a precizat Eliodor Voica. Cel puţin din punctul nostru de vedere ştiam că ne aşteaptă un meci foarte greu. O partidă în care am întâlnit o echipă experimentată, cu jucători care îşi respectă blazonul. Recunosc faptul că ştiam de problemele de sănătate ale echipei CS Caraş-Severin, şi apreciez în plus mobilizarea celor care au evoluat. Am obţinut o victorie de moral, fiindcă ne gândim şi la Cupa României. În altă ordine de idei a-şi dori să felicit şi echipa Reşiţei. Jucătorii au dat dovadă de foarte multă maturitate în joc. Şi zic eu că a fost un joc bun, având în vedere etapa în care ne aflăm. În ceea ce priveşte Cupa României, competiţie care se apropie, ne aşteptăm să fie la un alt nivel. Cu meciuri bune, meciuri tari, care să ajute jucătorii să înţeleagă rolul lor, mă refer la jucătorii profesionişti, să-şi definitiveze mental statutul de profesionişti. Deci n-aş vrea să facă doar un act de prezenţă“.

În vestiarul CS Caraş-Severin domnea o stare de nemulţumire, justificată. Pentru că s-ar fi putut obţine cel puţin un rezultat de egalitate. Chiar şi în condiţiile în care au lipsit Pârâianu, Cuciula, Pârvan şi, parţial Rohozneanu, piese grele, determinante, în angrenajul echipei. Drept urmare, fireasacă a fost şi supărarea prof. Aihan Omer: „Sigur, nu este plăcut să pierzi acasă. Înseamnă că am avut un adversar puternic, pe Ştiinţa Bacău, vicecampioana naţională. Noi am făcut tot ceea ce a fost cu putinţă să câştigăm acest joc. Şi pot să felicit jucătorii pentru determinarea, dăruirea pentru fiecare minge. Multe lucruri nu ne-au reuşit, mă gândesc în special la finalizări, inclusiv de la şapte metri. Lucruri care au făcut diferenţa. Unei echipe ca Ştiinţa Bacău nu este voie să-i dai prea multe mingi. Pentru că te poate taxa. Din păcate, am avut parte de un arbitraj care a supărat pe toată lumea, inclusiv pe spectatori“.

Adaugă comentariu