Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Handbaliștii juniori II de la CSM Școlar Reșița vor încheia anul 2018 pe locul al II-lea, la șase puncte în spatele formației SCM Politehnica Timișoara.

Elevii lui Sebastian Pârvan au jucat ultimul meci miercuri, 12 decembrie, pe teren propriu, împotriva echipei ACS Alpha Oradea, joc pe care l-au și câștigat cu scorul de 38-24. Reșițenii au acumulat în 12 partide 28 de puncte. În aceste 12 meciuri, au obținut 10 victorii și au înregistrat două înfrângeri.

„Mă bucur că elevii mei au rezultate bune și consider că merită. Au muncit la antrenamente și mi-au ascultat tot timpul sfaturile. Rezultatele au fost bune, cu mici excepții. Cele două înfrângeri cu Poli Timișoara au făcut ca să pierdem locul I, dar sperăm ca pe viitor, dacă ne vom întâlni din nou, să învingem formația din Timișoara. Sunt sigur că dacă ne vom pregăti mult mai bine, vom obține performanțe notabile. Sunt fericit că sunt susținut de conducere, de ceilalți antrenori și sper că băieții mei vor continua pe aceași linie. Primele trei echipe din seria noastră vor juca cu primele trei din altă serie, dar este încă prea devreme. Nu știm încă cu cine vom juca la anul. Sperăm să ajungem la turneul semifinal și dacă se poate, de ce nu, la cel final”, a declarat Sebastian Pârvan, antrenorul echipei de juniori II de la CSM Reșița.

„Consider că am realizat un meci foarte bun împotriva echipei din Oradea acum la final de an. Ne-am dorit mult să încheiem anul cu o victorie. Cred că am realizat un sezon bun, iar la anul avem ca obiectiv calificarea la turneul final”, a spus și Andrei Mihai Bondoc, junior II la CSM Reșița.

Adaugă comentariu