Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Muncitorul Reșița – K.S.E. Târgu Secuiesc 7-1 (4-0), în etapa a XII-a a primului eșalon.

Sala de sport a Liceului Traian Vuia a găzduit, în seara zilei de luni, 23 noiembrie a.c., partida dintre Muncitorul Reșița și K.S.E. Târgu Secuiesc, meci contând din etapa a XII-a a Ligii I de futsal. Deși se anunța o confruntare echilibrată, chiar dificilă pentru reșițeni, aceștia s-au impus cu 7-1, după ce la pauză conduceau cu 4-0. Golurile elevilor antrenorilor Viorel Lolea, Ion Roman și Vasile Giurcanu au fost înscrise de Casian Doană (2), Fedor (2), Costescu, Mitru și Edgar. Aceștia au dominat clar jocul, iar victoria a fost mai mult decât concludentă.

A fost o victorie categorică a echipei noastre. Felicit toți jucătorii pentru dăruirea manifestată, pentru jocul prestat, în special pe faza de apărare, unde ne-am făcut foarte bine treaba. Am completat cu faza de atac. A fost o partidă foarte bună pentru noi, neașteptat de bună, în condițiile în care de două săptămâni ne-am antrenat pe unde am putut. De cele mai multe ori pe teren sintetic. Se pare că ne-a ajutat acest lucru. Sperăm ca și în meciul de la Concordia Chiajna, din etapa viitoare, să mai luăm trei puncte și să intrăm în primele cinci locuri ale clasamentului, unde cred că merităm să fim în această ediție de campionat“, a declarat prof. Viorel Lolea, directorul tehnic al C.S. Muncitorul Reșița.

Adaugă comentariu