Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Inspecţia Silvică şi de Vânătoare a făcut bilanţul tăierilor ilegale din pădurile judeţului.

Potrivit datelor prezentate de şeful ISV, Romel Buzescu, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social ce a avut loc miercuri, atât controalele efectuate de Direcţia Silvică dar şi cele ale instituţiei au crescut cu 34%, respectiv cu 36%.

„Ca atare, s-a constata şi o creştere a volumului de arbori tăiaţi ilegal, cu 1.709 metri cubi, mai exact cu 34 de procente, faţă de anul precedent. Implicit, se constată şi o creştere valorică a pagubelor. Situaţia se înregistrează la pădurile private neadministrate, lucru ce se va rezolva cu ajutorul noului Cod Silvic. Aici mă refer la faptul că persoanele fizice care au în posesie suprafeţe împădurite sub 30 ha vor beneficia de pază gratuită efectuată de personalul silvic”, a amintit Romel Buzescu.

Pe de altă parte, datele prezentate amintesc şi de o scădere a numărului de contravenţii, deoarece acestea au fost aplicate persoanelor fizice care au tăiat arbori de valoare economică mică (lemn de foc) din suprafeţele de pădure pe care le deţin.

„În ceea ce priveşte prelucrarea, depozitarea şi transportul materialului lemnos, neregulile sancţionate ţin de documentele de provenienţă, transport fără avize de însoţire completate corespunzător, paza pădurii, tăieri de arbori nemarcaţi, lipsa raportărilor şi a operării datelor în sistemul specializat. E o oarecare creştere a fenomenelor contravenţionale pe aceste segmente, cu şase procente, dar şi o scădere a celor infracţionale, cu patru procente”, a mai precizat şeful ISV.

Din totalul fondului forestier cărăşean, patru procente (14.000 de hectare) reprezintă păduri proprietate a persoanelor fizice.

Flavius Rotariu

Adaugă comentariu