Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Româncele sunt exponentul a tot ce are poporul acesta mai valoros: sunt înțelepte, sunt mame și soții, sunt femei de afaceri, sunt lideri, sunt tot ceea ce face România să fie o țară de care ne mândrim.

Istoria e plină de românce care au dat exemplu de sacrificiu, de spirit de frondă, de dragoste necondiționată și care insuflă respect. Chiar dacă nu s-au numit Ecaterina Teodoroiu sau Regina Maria, bunicile, mamele, surorile și fiicele noastre au pus umărul, alături de noi, cei binecuvântați de prezența lor, să construim România de azi și sigur vor finisa România de mâine. Avem acum, alături de noi, în politică, în business, în diplomație sau în orice ramură a economiei femei care au dovedit că lucrurile nu mai sunt demult într-un con de umbră, și asta grație unei lupte pe care au dus-o de două ori mai greu: cu mentalități misogine învechite și cu bărbații, cot la cot. De aceea, în luna martie, mai mult decât oricând – dedicată celor care, alături de noi, de amintesc de grație, duioșie, frumusețe, iubire, recunoștință, le amintim și ne amintim că sunt partea noastră mai bună.

La mulţi ani româncelor, timişorencelor, cărăşencelor, tuturor cititoarelor ziarului Jurnal de Caraş-Severin!

Sorin Mihai Grindeanu

PRIM-MINISTRU AL ROMÂNIEI

4 Comments

  1. Cuvinte deosebite! Gandurile de azi ma fac sa ii iert pacatele politice ale premierului. Sunt femeie si astfel de cuvinte ma fac sa ma simt bine…Azi, va multumesc!

    • Si totusi, inca prea putine femei sunt promovate in functii de conducere in societate, in politica samd! „Intrebat câte femei va avea viitorul guvern, Liviu Dragnea a răspuns: „Dacă nu greșesc, cred că opt (…) din 20 și ceva de ministere”.
      …Si totusi, discriminarea salariala in functie de gen este frecventa in Romania!
      Recunoastem, insa, a existat si discriminare pozitiva prin sarbatorirea doar a „Zilei femeii”, dar aceasta zi a fost echilibrata in 19 noiembrie 2016 cand, si la noi, a inceput sa se sarbatoreasca „Ziua barbatului/baietilor!”
      Primul ministru are si el mama, sotie, familie, este un om titrat, cult si e firesc sa se exprime elegant, nu?!

  2. Bravo, dom’ premier, elegant si galant ca intotdeauna ! La multi ani, Doamnelor!

  3. Sunt timisoreanca acum (carasanca la origini) si nu am stiut ca fostul nostru presedinte de Consiliu Judetean poate gandi asa frumos! Chiar sunt ganduri deosebite! Ce sa zic? Ati reusit sa faceti sa zambeasca o banatanca faloasa! Multumesc Sorin Grindeanu, bravo domnule prim-ministru!

Adaugă comentariu