Caraş-Severin, Romania
ORAVIŢA – Primăria Oravița organizează, vineri şi sâmbătă, o ediţie nouă a târgului agricol de primăvară. Vor avea loc expoziţii cu vânzare de produse, utilaje şi unelte agricole, iar de pe mesele expozanţilor nu vor lipsi nici produsele tradiţionale. Un sector aparte va fi dedicat crescătorilor de păsări şi iepuri de rasă. Ca şi la ediţiile precedente, în prima zi a târgului va avea loc şi o expoziţie culinară, mâncărurile preparate fiind de post.

Potrivit organizatorilor, partenerii acestei expoziţii sunt: Liceele „General Dragalina“ şi „Mihai Novac“, Şcoala Gimnazială „Romul Ladea“, Grădiniţa PP 1, precum şi cele două Centre de tineret „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sf. M. Mc. Ecaterina“. Pe parcursul celor două zile, de buna dispoziţie a vizitatorilor se va ocupa conducerea Casei de Cultură „George Motoia Craiu“ din localitate. Reprezentanţii instituţiei au pregătit pentru orăviţeni programe artistice de dansuri şi cântece populare. Partenerul evenimentului este Direcţia Judeţeană pentru Agricultură Caraş-Severin. 

Adaugă comentariu