Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Întrucât managerul Teatrului de Vest, Florin Gabriel Ionescu, ne-a obişnuit cu multe premiere, el promite că şi această toamnă va fi ofertantă. Chiar dacă „Năzdrăvăniile lui Nică“ a întârziat cu o săptămână din cauza unor neaşteptate concedii medicale, actorii repetă în paralel şi la alte spectacole.

Efortul se resimte în rândul unor actori, asta şi din cauză că nu s-au mai făcut angajări de mult timp. Şi această problemă se va rezolva, se pare, cât de curând, cel mai probabil în luna octombrie, fiindcă Teatrul de Vest a anunţat scoaterea la concurs a două posturi de actori. Ionescu speră să-şi sporească trupa cu încă doi tineri, unul fiind chiar preferat datorită colaborării cu Teatrul de Vest: „Este vorba de Robert Danci, pe care l-aţi mai văzut în Urmuz şi pe care sperăm să-l putem angaja în octombrie, în data de 22 avem concurs pentru ocuparea a două posturi de actori. S-au arătat interesaţi trei tineri, iar unul dintre aceştia este chiar el, care colaborează acum la al doilea spectacol în teatrul nostru, o comedie care este în lucru, în regia lui Johannes Lang“.

Comedia pregătită de Johannes Lang se numeşte „Prenumele“ şi este un spectacol cu cinci personaje, în distribuţie fiind şi Robert Danci: „Regizorul a făcut anul trecut «39 de trepte», iar acum s-a întors pentru altă comedie, care va avea premiera în jurul datei de 18 octombrie 2019 sau chiar la această dată, dacă totul decurge aşa cum trebuie. El trebuia să dea premiera pe 11 octombrie, dar nu mai are timp fizic să repete din cauza amânării provocate de cele trei medicale şi întârzierea premierei pentru copii“.

O altă premieră va fi un spectacol regizat de Dan Ţopa, care a mai făcut la Reşiţa două spectacole, respectiv «Aventurile peştişorului azuriu» şi «Cei trei purceluşi». Ca şi anul trecut el „va face o dublă, precizează managerul, «Hansel şi Gretel» şi «A fost odată ca niciodată în America», deci două spectacole pentru copii“. Anul 2019 se va încheia cu un spectacol în regia lui Clemens Bechtel de la Berlin, o altă premieră care va urma după cele două spectacole pentru copii.

Ionescu mai spune că şi festivalul de teatru, anunţat în primăvară, se va ţine, acesta fiind în pregătire: „Mult întârziatul festival al tânărului regizor l-am programat pentru data de 15 noiembrie, va dura o săptămână şi din cele 14 spectacole selectate de criticul de teatru Ion Cocora, din păcate, va trebui să tai jumătate din ele, pentru a rămâne la şapte. Sunt spectacole de la Bulandra, Teatrul Mic, Odeon, teatrele naţionale din Sibiu, Cluj şi Iaşi, Târgu Mureş şi Bucureşti. E absolut necesar să tăiem şapte din ele, fiindcă mai mult de un spectacol pe zi nu ne permitem. Avem o singură sală, e un festival competitiv cu un premiu consistent în bani, pe care sora lui Aureliu Manea îl va oferi celui mai talentat tânăr regizor. Spectacolele vor fi programate la ora 18.00, iar după aceste reprezentaţii vom încerca să facem spectacole mici în „off“ , adică spectacole scurte de seară, programate la orele 21.00 sau chiar 22.00, cu două – trei personaje“.

Alexandra Gorghiu