Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – O femeie din Obreja şi un bărbat din Reşiţa, pe numele cărora autorităţile germane şi cele din Marea Britanie au emis mandate europene de arestare pentru comiterea mai multor infracţiuni, au fost depistaţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriţi al IPJ Caraș-Severin.

Femeia a fost dată în urmărire internaţională, fiind bănuită că ar fi încheiat două asigurări auto în valoare de 320, respectiv 116 euro, pe care nu le-ar fi plătit. Autorităţile germane au condamnat-o pe femeie la 10 luni de închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii şi infracţiuni de fals.

În plus, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriţi au pus în executare un alt mandat european de arestare, emis de autorităţile din Marea Britanie, pe numele unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din Reşiţa. Acesta ar fi comis infracţiuni de trafic ilegal de persoane, fapte sancţionate de legea penală din Marea Britanie cu o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.

Adaugă comentariu