CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se majorează indemnizaţia acordată foştilor deţinuti politici şi categoriilor asimilate de la 400 lei la 700 lei pentru fiecare an de suferinţe. Senatorul Vela spune însă că celor care au avut viețile furate de comuniști, PSD le-a furat acum și drepturile!
Senatorul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, inițiator al proiectului, este nemulțumit, pentru că legea prevedea ca şi urmașii celor care au suferit să primească o minimă compensare. Doar că, potrivit lui Vela, cei din conducerea Camerei Deputaților au ciuntit abuziv și ilegal actul normativ, scoțând integral articolul care se referea la urmași.
„O păcăleală mizerabilă, prin care conducerea Camerei a eliminat un întreg articol votat și în comisie și în plen. Când am solicitat explicații, deputatul Florin Iordache mi-a spus arogant: <<S-a închis! La revedere!>>. Îi garantez că: <<Nu s-a închis!>>”, a spus Vela, potrivit căruia PNL va propune dezbaterea în regim de urgență a unei noi inițiative legislative ce se va referi strict la „copiii fără copilărie”.
N.C.