Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – În vara acestui an, în curtea Cercului Militar s-au descoperit osemintele unor partizani anticomunişti, care ar fi fost executaţi de fosta Securitate! Iar miercuri, 16 octombrie 2019, în același loc au fost descoperite încă trei schelete umane!

Arheologii spun că în actualul stadiu al cercetării nu există încă indicii certe care să arate că osemintele descoperite aparțin unor oameni executați prin împușcare sau uciși prin alte metode de Securitate, însă împrejurările, mărturiile și unele documente din fondul arhivistic al fostei Securități întăresc, totuşi, convingerea specialiştilor că aşa ar fi fost.

Primele cercetări au fost efectuate în luna iunie 2019, de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în colaborare cu Parchetul Militar Timișoara. Acestea au fost posibile în urma unei sesizări primite la institut în 2017 din partea unui fost arheolog la muzeul caransebeşean, care a fost martor în 1977 la descoperirea câtorva schelete umane, datate cronologic în perioada anilor ’50 ai secolului trecut. Potrivit informaţiilor furnizate de fostul arheolog, scheletele au fost descoperite în curtea clădirii unde funcționa Casa Armatei, numită ulterior Cercul Militar, cu prilejul săpăturilor pentru fundația la unul din cele două blocuri ce s-au construit cu destinație de cămine pentru cadrele militare din garnizoană.

Arheologul a fost solicitat să dateze osemintele însă cazul a fost muşamalizat, fiindcă locotentul de Miliţie care a apelat la arheolog a intuit că acestea ar putea aparține unor victime ale regimului. Asta din cauză că defuncții erau înhumați fără sicriu și în poziții atipice, la unii fiind descoperit și un inventar funerar sumar, constituit îndeosebi din mici accesorii vestimentare. În plus, în unele clădiri din acel perimetru urban și-au avut în trecut sediul anumite instituții ale statului implicate în represiunea împotriva opozanților anticomuniști. Nu se cunoaște ce s-a întâmplat atunci cu osemintele dezvelite, pe de altă parte însă, se știe că forța de muncă folosită pe șantier era alcătuită din militari în termen. De asemenea, se ştie că prin sediul Securității și prin penitenciarul din Caransebeș au trecut foarte mulți partizani anticomuniști și sprijinitori ai acestora din grupurile de rezistență bănățene, care au fost capturați, reținuți și torturați aici, unii fiind dispăruți fără urmă până în ziua de astăzi.

În unitatea carcerală au avut loc mai multe execuții prin împușcare a unor persoane condamnate la moarte prin sentințe judecătorești. Conform unor mărturii, unele execuții au fost făcute chiar în curtea Cercului Militar de astăzi, cadavrele fiind îngropate undeva în zonă. Una dintre execuțiile petrecute în acest spațiu a avut loc în ziua de 12 august 1953, când au fost împușcați partizanii Victor Curescu, Gheorghe Balica și Iancu Baderca pentru apartenență la organizația colonelului Ion Uță.

Aşadar, în urma sesizării făcute de fostul arheolog s-au efectuat primele cercetări în luna iunie a acestui an, în apropierea blocului-cămin sub care, în anul 1977, au fost descoperite osemintele umane. Săpăturile s-au concentrat pe laturile de nord și de est ale clădirii, în spațiile neocupate în prezent de suprafețe betonate sau de alte amenajări. S-a acționat cu mijloace manuale și mecanizate, fiind practicate patru unități de săpătură sau secțiuni arheologice. În secțiunea executată în partea răsăriteană a blocului, între acesta și gardul spre fostul penitenciar, s-au descoperit două schelete umane dispuse pe direcția est-vest, unul având membrele inferioare orientate spre răsărit, iar celălalt spre apus. Cele două schelete, înhumate la o adâncime apropiată, au fost deranjate parțial de o groapă contemporană în care se aflau resturi de materiale de construcție folosite la ridicarea blocului. Deoarece stratigrafia a fost compromisă în mare măsură, nu s-a putut stabili cu precizie dacă este vorba de o groapă comună de înhumare sau de două gropi individuale, suprapuse parțial. Cei doi defuncți au fost îngropați fără sicriu și nu au avut obiecte de inventar funerar sau resturi de vestimentație. În pământul purtat în groapă au mai fost găsite fragmente scheletice deranjate provenite de la alți doi defuncți, despre care deocamdată nu se poate spune că ar fi fost într-o relație directă cu cele două schelete descoperite in situ. Osemintele descoperite au fost recuperate și preluate de Medicina Legală, în prezent efectuându-se analize de specialitate. De asemenea, IICCMER a depus în prealabil o sesizare la Parchetul Militar Teritorial Timișoara, care a deschis pe acest caz un dosar de cercetare penală.

Cazul prezintă o importanță deosebită și are multiple implicații, fiind vorba de soarta mai multor persoane dispărute despre care se știe că au fost arestate și aduse pentru anchetă la Caransebeș.

Începând din 15 octombrie 2019 a demarat a doua campanie de investigații arheologice, prin care se continuă cercetările începute în vara acestui an. Acestea sunt efectuate de către o echipă de arheologi de la IICCMER și muzeele de istorie din Aiud, Alba Iulia și Turda, alcătuită din Paul Scrobotă, Horațiu Groza, Gabriel Rustoiu, Marius Oprea și Gheorghe Petrov. În cursul zilei de miercuri, 16 octombrie 2019, aceştia au descoperit încă trei schelete umane şi spun că este posibil să găsească şi altele. Acțiunea este susținută de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș și se desfășoară în colaborare cu Televiziunea Română.

Alexandra Gorghiu