Înainte de al doilea tur al prezidenţialelor printre cei cărora le-am spus că eu cred că va câştiga Klaus Iohannis s-a numărat şi un important lider politic. Mi-a spus sec: imposibil, un jurnalist ar trebui să ştie că nu e aşa. Nu am mai zis nimic, deşi voiam să adaug că întotdeauna un jurnalist ştie mai multe decât un politician despre spectacolul în care joacă omul simplu.
Pornind cu un avantaj bunicel, cu numeroşi foşti candidaţi deveniţi peste noapte aliaţi dispuşi să împingă cu zel voturile către el, având pe mână şi vistieria din care a dat liber la nenumărate pomeni şi un adversar din care trebuia să extragi cuvintele cu cleştele, Victor Ponta a reuşit totuşi performanţa de a scăpa printre degete o victorie ce părea destul de sigură. Degeaba caută acum social-democraţii trădători, degeaba încă dau vina pe Băsescu, pe „servicii“, pe turismul electoral şi mai ales pe diaspora (lucru ridicol în condiţiile în care au aruncat prosopul înaintea rezultatelor din străinătate, semn că Ponta a cedat partida chiar aici, în România). Au pierdut pe mâna lor, crezând că au victoria asigurată iar alegerile sunt o simplă formalitate. Eh, primarul Sibiului i-a învins. Nu a fost nevoie nici să facă tumbe, nici să îl scuipe pe Ponta, nici să îl înjure, nici să arate aroganţă şi suficienţă. A fost nevoie să rămână el, aşa cum este. Tăcut şi calm, enervant de calm pentru mulţi români aprigi. Nu sunt de acord cu marii analişti politici care susţin că nu Iohannis a câştigat. Poate că a beneficiat şi de votul negativ al PSD, însă preşedintele ales a câştigat prin România tăcută şi ceea ce a afişat: bun simţ şi o altfel de atitudine. O atitudine care a plăcut la peste şase milioane de români, un comportament aparte ce a continuat şi după alegeri. Vorbeşte cu aceeaşi fermitate, a dat autografe cu acelaşi calm, ore întregi, la românii care i-au luat cartea, a fost ieri prezent la ceremonia militară, închinată morţilor din accidentul aviatic de la Sibiu, cu o lumânare în mână. A considerat că simpla prezenţă nu este suficientă, iar dincolo de preşedinte a vrut să fie om.
Pe Klaus Iohannis îl aşteaptă o misiune deosebit de dificilă. Pe lângă aliaţii de conjunctură care îi pot deveni duşmani peste noapte, va trebui şi să coabiteze cu Ponta (cel puţin o perioadă, până ce Dragnea îl va călca duios pe acesta, astfel încât Geoană să nu se mai simtă singur în exilul PSD) dar şi cu o parte a mass-media care deja a început să discute despre referendumuri de demitere şi care nu se va potoli cât timp anumiţi indivizi sunt la răcoare. Şi, cel mai important, să demonstreze românilor că nu a ajuns preşedinte din întâmplare.