REŞIŢA – De ceva vreme, fotoliul de primar este gol şi, cum alegerile se apropie, sunt mulţi doritori care vor să îl ocupe. Iată de ce ne-am dorit să ştim ce vor cetăţenii de la viitorul primar al Reşiţei.
Pentru asta, am discutat cu câţiva dintre cei care, pe 5 iunie, vor fi chemaţi la urne. Un exerciţiu util pentru aceia care, peste puţin timp, se vor întrece în oferte electorale cu care vor dori să primească votul oamenilor simpli. Nu am întrebat nume, ci am vrut să aflăm profilul celui pe care reşiţenii îl vor să conducă destinele oraşului. Așa am aflat că reşiţenii vor un edil capabil, care să lupte pentru mai binele municipiului şi al locuitorilor acestuia. Cei cu care am discutat nu ne-au dat numele unei persoane anume pe care ar considera-o potrivită pentru fotoliul de primar. Ne-au vorbit însă despre aşteptările lor de la cel care, peste câteva luni, va prelua frâiele Reşiţei.
Maria Drăghici, de 56 de ani, îşi doreşte ca viitorul primar să fie alături de oameni: „Reşiţa are nevoie de locuri de muncă şi locuinţe, în special pentru tineri. Oricine ar ocupa funcţia de primar, cred că acestea ar trebui să fie priorităţile celor care conduc oraşul”.
Opinia sa este împărtăşită şi de Gheorghe Romulus. Pensionarul de 55 de ani, consideră că principala calitate a viitorului primar trebuie să fie cea de bun gospodar. „Nu ştiu cine candidează pentru primărie şi nu pot da pe cineva anume. Dar cred că Reşiţa are nevoie de un primar tehnocrat, independent. Acesta ar trebui să vină cu oameni noi, buni profesionişti, care să pună umărul la redresarea oraşului”, au fost cuvintele sale.
George Pintilie, un licean care anul acesta dă Bacalaureatul, ne-a spus că îşi doreşte „ca viitorul primar să se priceapă la a atrage investitori. Vreau ca atunci când termin facultatea să mă întorc în Reşiţa, dar să am unde să muncesc. Vreau un primar pentru care oraşul să aibă prioritate“.
Clara Lugojanu, o tânără de 28 de ani, ne-a spus că „viitorul primar al Reşiţei ar trebui să facă administraţie și nu politică. Nu ştiu dacă reşiţenii sunt pregătiţi pentru a vota un om venit din afara politicii, dar eu sper să votăm bine. Vreau un primar cu viziune“.
Doru Nicoară, un reşiţean de 37 de ani, susţine că este mulţumit de Reşiţa: „Este loc şi de mai bine, de aceea aş vrea să candideze cine se gândeşte la viitor, nu la propriile interese. Voi vota candidatul care îmi inspiră încredere şi care are un program de administraţie simplu, realist, uşor de realizat“.
Am discutat şi cu Mihai Leonte, care este originar din Caransebeş. Acesta consideră că modelul acestui municipiu ar fi bine de urmat şi de aleşii Reşiţei. „Caransebeşul arată frumos şi au venit investitori care au creat locuri de muncă. Eu îi respect pe cei care conduc oraşul pentru că îşi fac treaba bine. Acest model este unul de urmat peste tot, nu numai la Reşiţa”, ne-a spus pensionarul de 64 de ani.
Reţinem aşadar din cuvintele celor cu care am discutat dorinţa de mai bine pentru Reşiţa. Cu siguranţă părerea lor este împărtăşită de mulţi alţii.