REȘIȚA – Trei reșițeni au fost reținuți, marți, 7 februarie, de polițiști, pentru braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept și contrabandă calificată. Oamenii legii au ridicat de la ei arma de vânătoare, cuțite, un mistreț și un iepure de câmp care fuseseră vânați, două sisteme de vedere pe timp de noapte și… autoturismul.
Asta după ce polițiștii reșițeni au remarcat în trafic, pe Bulevardul I.L. Caragiale din Centrul Civic al Reșiței, un autoturism care avea caroseria plină de noroi și care circula cu farurile stinse. Oamenii legii au trecut la urmărirea mașinii, pe care au reușit s-o blocheze pe strada Golului, deasupra centrului urbei.
„Polițiștii au identificat trei bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 42 de ani, domiciliați în Reșița și Arad, iar în portbagajul autoturismului au depistat un exemplar de mistreț și un iepure de câmp, animale braconate într-o pădure din apropierea localității Biniș. La fața locului au venit și polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase care au depistat în autoturism și componentele unei arme de vânătoare, calibru 22 mm, ce aparținea unuia dintre bărbați. Acesta a recunoscut că arma a fost cumpărată din Franța și introdusă ilegal în țară, el nefiind deținătorul unui permis de port-armă“, ne informează Poliția județului. Oamenii legii încearcă acum să stabilească întregul palmares infracțional al celor trei.