CARANSEBEȘ – Accident de circulație, sâmbătă, puțin după miezul nopții, în plin centrul Caransebeșului! În jurul orei 00.30, o mașină care venea dinspre cartierul Pipirig, de pe strada Ardealului, a intrat direct în sediul Bancpost. Nu înainte de rupe gardurile metalice aflate pe marginea străzii.
Polițiștii spun că, ce mai probabil, șoferul circula cu viteză și nu a mai luat curba care duce spre Calea Orșovei, oprindu-se direct în clădirea Bancpost. Potrivit martorilor, în mașină se aflau trei persoane, un adult și doi minori, care au fost transportați de urgență la Spitalul Municipal Caransebeș, șoferul de 23 de ani fiind internat la ATI, iar cei doi minori, în vârstă de 13 și 17 ani, la Ortopedie. Din fericire, la acea oră, nu se afla nimeni pe trotuarul din fața Bancpost, altfel o zonă extrem de circulată în timpul zilei, astfel că nu s-au înregistrat și alte victime.