Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – România şi Serbia îşi dau mâna într-un proiect transfrontalier, ce are ca obiectiv îmbunătăţirea diagnosticării şi tratării tumorilor maligne.

Pe de altă parte, proiectul, care a fost lansat marţi – 18 septembrie, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ din Reşiţa, îşi mai propune să promoveze colaborarea în domeniul oncologic între instituţiile medicale din cele două părţi ale frontierei pentru a se asigura accesul la servicii de sănătate moderne şi eficiente pentru toţi pacienţii oncologici rezidenţi în regiune, în vederea îmbunătăţirii duratei de viaţă. Liderul de proiect este Spitalul Regional din Pozarevac Serbia, iar partenerii săi sunt Ministerul Sănătăţii din Serbia, centrul OncoGen al Spitalului Clinic „Pius Brînzeu“ din Timişoara, şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. La întâlnire au fost prezenţi Danko Nikolici, directorul general al spitalului din Pozarevac, Nikola Todorov, din partea Ministerului Sănătăţii din Serbia, Virgil Păunescu, delegatul centrului OncoGen din Timişoara, iar din partea gazdelor, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, Anca Lolescu, directorul executiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara, Waldemar Murgu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, precum şi cadre medicale de la noi şi din ţara vecină.

Valoarea acestui proiect, care se derulează în cadrul Programului Interreg IPA CBC România – Serbia, este de 11.686.116 de euro, din care spitalului din Reşiţa îi revin 2.765.805 euro. Din această sumă, 2.500.000 de euro sunt destinate achiziţionării de echipamente medicale moderne, printre care un computer tomograf, echipamente IT, ecografe, aparat Roentgen grafie-scopie, sistem 3D Laparoscop urologic, şi altele. Mai trebuie spus şi că proiectul are o durată de 42 de luni, perioadă în care toţi cei patru parteneri trebuie să-şi finalizeze lucrările.

Dacă spitalul din Reşiţa va cumpăra aparatură medicală pentru a îmbunătăţi diagnosticul şi tratamentul pacienţilor oncologici, cel din Pozarevac va moderniza clădirea spitalului cu şase noi încăperi şi alte departamente relevante pentru cele mai noi tipuri de cancer. De cealaltă parte, centrul OncoGen din Timişoara se va axa pe elaborarea de aplicaţii software dedicate, care vor fi implementate ulterior în toate spitalele din regiune, şi va achiziţiona şi echipament specific pentru diagnosticul personalizat în cancer, prin secvenţiere.

cjpoz2

Având în vedere că pe lângă dezvoltarea metodelor de tratament proiectul îşi mai propune şi transferul de cunoştinţe între specialişti, directorul spitalului din Pozarevac a declarat: „Ministerul Sănătăţii din Serbia va lega în reţea încă 20 de spitale cu cel din Pozarevac, şi sperăm să avem şi o legătură foarte bună în reţea cu cel din Reşiţa şi cu centrul OncoGen din Timişoara“.

La rândul său, preşedintele CJ Caraş-Severin i-a felicitat pe toţi cei care „au pus umărul“ încă din capul locului pentru ca acest proiect să poată prinde finanţarea europeană. „Vreau să-l felicit şi pe domnul doctor Dumitru Secăşan, căci în mandatul dânsului s-a depus acest proiect, iar domnului Waldemar Murgu îi doresc mult succes în implementarea sa. Evident, îmi doresc o eficientizare şi o impulsionare a acestui proiect“, a precizat Hurduzeu.

Şeful judeţului s-a adresat apoi medicilor reşiţeni aflaţi în sală, precizând că miercuri, 19 septembrie, vor fi semnate şi contractele de finanţare pentru proiectele depuse de CJ pentru creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru Staţionarele 2 şi 3 ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

 

Adaugă comentariu